O femeie în vârstă de 84 de ani, din Ploieşti, a reclamat, săptămâna trecută, la Secţia nr. 4 Poliţie din localitate, faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă suma de 600 de lei şi mai multe bijuterii din aur. Fusese victima unor escroace. Poliţiştii s-au pus pe treabă şi au stabilit faptul că la domiciliul Mariei M., din Ploieşti, s-a prezentat o femeie...

Una dintre zonele care nu a fost deloc în atenţia administraţiilor locale câmpinene este cea a Lacului Bisericii. Însă, acum, după ce a fost reabilitată strada din zona respectivă, a venit şi rândul malurilor să intre într-un proces de cosmetizare. Acest lucru nu poate fi decât pe placul pescarilor, care petrec ore întregi cu undița pe lac. „Ar fi bine, dar să-l mai lase...
Controalele de câteva ore ale poliţiştilor prahoveni s-au soldat cu sute de amenzi şi chiar dosare penale. Sâmbătă seară, când prea puţini oameni se aşteptau că ar putea fi controlaţi în trafic sau pe stradă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova a organizat o acţiune de amploare la nivelul întregului judeţ. Aceasta s-a desfăşurat cu închiderea căilor de acces, astfel că, în scurt timp, în...

Au preluat funcţia lui Moş Nicolae şi au pornit la drum încărcaţi cu daruri. În prag de sărbători, elevii Şcolii Principesa Maria din Sinaia, le-au făcut o surpriză copiilor de la Centrul de Plasament din staţiune. Tinerii au vrut să-i surprindă pe copii şi să le aducă zâmbetul pe buze. Aşa că, au pus mână de la mână şi au strâns tot felul de...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co