Actualitate

Şerpii din casă

Descoperire macabră într-o casă din Ploieşti. 20 de şerpi, unii lungi de peste un metru, au găsit poliţiştii şi pompierii în locuinţa unei pensionare de 70 de ani.

Femeia le-a spus oamenilor legii că reptilele au fost puse în casă special ca să se sperie, chiar de către nepotul său.  Acesta ar vrea, astfel, să o convingă să îi cedeze partea sa din imobilul în care locuiesc împreună. Nimeni nu a crezut-o iniţial pe femeie, dar toată lumea a rămas şocată când împreună cu reclamaţia, bătrâna a scos din geantă un… şarpe. Aşa că poliţiştii au urmat-o acasă de unde au ridicat alte 19 exemplare pe care femeia, cu mult curaj le prinsese prin toate colţurile casei.

Nu e locul lor în oraș
Şerpii au fost duşi la Muzeul de Știinţele Naturii din Ploiești pentru a se stabili dacă sunt veninoși sau nu. Biologii spun că nu sunt periculoși, dar că în niciun caz nu au ce să caute într-o locuință și nici măcar într-o canalizare. “Aceștia stau pe malurile râurilor, locuri umede, și se hrănesc cu rozătoare”, a explicat specialistul biolog din cadrul Muzeului de Ştiinţele Naturii Ploiești, Raluca Marinescu.
Se pare că nu e prima dată când femeia are casa plină cu şerpi, cpt. Cristian Măciucă, din cadrul ISU Prahova, declarând că echipajele de pompieri au mai fost chemate, anul trecut, la șase intervenții de ridicare a unor șerpi din imobilul respectiv.
Anchetatorii trebuie să stabiliescă dacă acuzele aduse nepotului sunt adevărate. R. E.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co