Editorial

Ruşinea alimentelor de bază

Sunt un român normal… Am 1,80 înălţime, aproximativ 84 de kilograme, păr brunet, ochi albaştri, ceva studii, o slujbă, aptitudini şi pasiuni comune: călătoresc, ţin cu Petrolul şi cele mai mari performanţe le-am realizat… manual, la table, dându-i, de exemplu, şase marţuri la rând unui văr. El e ceva mai slab, dar e tot român. Ca noi sunt mulţi alţii… Unii călătoresc mai mult…, poate preferă alte sporturi, poate dau 2-1 mai des… Unii sunt mai inteligenţi – asta nu-i o problemă -iar alţii sunt mai înalţi, dar se ghemuiesc şi încăpem cu toţii…, popor îngrămădit în lada de gunoi a istoriei.
Să nu ne facem iluzii! Dacă exceptăm vreo câţiva dintre noi, mai greu de îndesat – Mihai Viteazul, Ştefan, Eliade…-, acum am încăpea, în suc propriu, chiar şi într-o conservă a memoriei universale, rânduiţi în poziţia fetusului, ca un blestem oceanic al creveţilor digeraţi în vremea comunismului. Ba chiar am încăpea şi într-o pungă cu făină sau într-o cutie de lapte praf adusă de UE din fondurile de intervenţie. Camioanele cu ajutoare pentru nevoiaşi străbat trupul ţării ca un oftat prelung al naţiunii. Suntem vrednici de mila Europei!
Mulţi dintre noi călătoresc în Occident cu zar de fugă, demnitatea ne lipseşte, nu producem nimic şi, chiar dacă avem „preşedinte” jucător, norocul nu ţine mai mult de-o poartă-n casă. Oare chiar ne tragem din Traian şi Decebal? Nu prea pare să fi moştenit ceva de la ei. Mai degrabă suntem o porţie de criză, un tacâm genetic la masa istoriei şi nu-i de mirare că suntem haliţi. Sau… nehaliţi. Adrian RADULESCU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co