Orice cetăţean sănătos la cap, din oricare stat al lumii civilizate sau în curs de, îşi doreşte ca sistemul medical autohton să fie unul cât mai performant, să asigure condiţii situate la limita de sus a imaginaţiei bolnave de pacient, astfel încât să fie invidioase unele pe altele. De exemplu, sunt convins că populaţia zulu şi-ar dori ca regele animalelor să fie director de spital, ziua să lase copiii cu apendicită să-l tragă de mustăţi, iar seara să ia, meticulos, pulsul savanei şi să sară la beregata glicemiei impala. În vreme ce la noi, sistemul n-ar mai fi de doi lei, dar felinele platinate în portjartier (să nu citească nevastă-mea, că mă vindecă ea…) ar instaura panica printre vieţuitoarele de salon, cu o seringă triumfalică şi o punguţă cu glucoză. Ah! Ne-au înţepat… calea fericirii prin branulă şi viruşii bat în retragere, părăsind cazemata organismului asigurat la CAS şi atât de bine apărat şi îngrijit, secţia atât de bine dotată, spitalul atât de bine manageriat… Doamne…, cât de bine mă simt! Sunt sănătos tun!

Deci, nu sunt nevoit să merg să mă tratez într-o instituţie medicală autohtonă situată în altă parte, cum ar face un prahovean din Buşteni, care are secţie de boli interne inaugurată special pentru el în… Azuga.  Da, spasmele crizei au încercat atât de tare sistemul sanitar românesc, încât tratamentul local se aplică prin alte locuri. Păi atunci am vrea şi noi o secţie de oftalmologie la Paris – că ai ce vedea -, una de dermato-venerice la Amsterdam şi, dacă se poate, un cabinet de medic de familie pe Costa del Sol. Numai „Urgenţele” să rămână aici, cu trusa de prim-ajutor: o aspirină, un paracetamol şi ceva de-o mare frecţie. Adrian RADULESCU