Să ne fie de bine!
Ziua e din ce în ce mai scurtă, frigul e din ce în ce mai lung… Din vară au rămas doar regretele şi câteva sentimente pixelate, iar pe feţele noastre, profund dezorientate geometric, se potriveşte surâsul amar al unei noi trădări autumnale.
Românilor le-a ajuns cuţitul la os. Unul ascuţit de incompetenţa, de neputinţa aleşilor din fotoliile mai mult sau mai puţin împieliţate din plen… a ajuns la osul răbdării; unul tăios ca obrăznicia lor… a atins osul fragil al speranţei…
Toamna asta, roadele câmpului sunt puţine şi roadele oamenilor sunt şi mai puţine ca niciodată. Sărăcia s-a ascuns în portofel, printre pozele copiilor, şi foamea ne-a adunat în stradă cu un chiorăit spontan şi unanim. Finanţişti, asistenţi sociali, inspectori de gardă financiară, mii de funcţionari au părăsit birourile întunecate de bibliorafturile gândurilor negre, purtaţi pe aripile fluturaşului de salariu, care cu adevărat trăieşte doar o zi.
Toamna asta s-au săturat de viaţa de împrumut, de visele împlinite în rate şi au ieşit în piaţă profesori, doctori, poliţişti… uniţi de un fluierat sindical în timpanul puterii autiste. Iar pensionarii au întors demnitatea ca la Ploieşti şi au dezlănţuit hoarda poftei de mâncare în curtea bisericii, de Sfânta Parascheva, călcându-se în picioare pentru câteva sarmale. Au ţipat…, au plâns…, le-au primit cu mâinile tremurânde şi le-au atins cu buzele asemeni sărutului dat sfintelor moaşte. Dumnezeu să ne fie de bine! Adrian RADULESCU
