Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Proteste la Ploiesti impotriva deciziei CCR favorabila demiterii sefei DNA

După ce Curtea Constituțională a României a decis că președintele României este obligat să o demită pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, în municipiul Ploiești oamenii se pregătesc să iasă în stradă pentru a manifesta în mod pașnic față de această situație.

Astfel, pe o rețea de socializare, formațiunea Rezist – Ploiești îndeamnă oamenii ca începând de astăzi și până duminică, 3 iunie, în intervalul orar 18.00 – 20.00, să iasă în stradă împotriva corupției.

“În 2018, anul centenarului, PSD-ALDE ne oferă reinstaurarea dictaturii! Suntem înapoi în 1947, anul în care democrația din România a fost înlocuită cu dictatura comunistă. Am uitat oare, deja, ororile dictaturii? Îi oprim acum sau țara va intra într-o nouă epocă întunecată! Vă invităm să protestăm pașnic, în centrul Ploieștiului, zi de zi, până duminică, între orele 18:00 și 20:00″, se arată în mesajul postat pe rețelele de socializare.

Autorii acestuia consideră că decizia CCR nu ar avea ca implicație numai revocarea procurorului șef al DNA, ci ar fi de natură să modifice și spiritul Constituției, “schimbând România într-o republică strict parlamentară din republică semi-prezidențială”.

 

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co