Invatamant

Proiect universitar

Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești a găzduit, la mijlocul săptămânii trecute, lansarea proiectului “Consolidarea capacității instituționale a consorțiilor regionale pentru educație și formare profesională”. Acest proiect este finanțat din Fondul Social European pe programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane și are ca partener Ministerul Educației din Catalunya.  “Un obiectiv deosebit de ambițios și anume asigurarea unei mai bune corelări a sistemului de educație cu piața muncii, în condițiile în care cerințele pieții muncii și, implicit, cunoștiințele profesionale sunt într-o continuă schimbare”, a declarat rectorul UPG Ploiești, Vlad Ulmanu.
Grupul țintă al proiectului sunt cei 68 de membri ai consorțiilor regionale din cele două regiuni de dezvoltare, Regiunea Sud-Muntenia și Regiunea Sud-Vest Oltenia. Aceștia vor fi instruiți în cadrul unor seminarii sau a schimbului de experiență transnațională materializat în două vizite de studii în Spania. De altfel, la eveniment au participat și reprezentanți ai partenerului spaniol, dar și ai Agenției de Ocupare a Fortei de Muncă din Olt, Dâmbovița și de la Agențiile de Dezvoltare Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia. R. E.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co