Invatamant

Încă un colegiu pe Valea Prahovei

Începutul acestui an școlar a fost unul cu adevărat special pentru elevii de la Grupul Școlar “Ion Kalinderu” din Bușteni. Asta pentru că instituția de învățământ a devenit, oficial, Colegiul „Ion Kalinderu”.

Schimbarea a survenit ca urmare a ordinului venit de la ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Funeriu. „Noua titulatură nu este una formală, ea reprezintă o confirmare a calității muncii dumneavoastră, de a forma caractere, de a oferi elevilor modele și mai ales încredere în capacitățile lor intelectuale, a spus tuturor celor prezenți”, primarul orașului Buștenu, Emanoil Savin. Așa cum a făcut-o și până acum, acesta s-a declarat încrezător că actul educațional va fi în continuare unul de calitate în instituția de învățământ. „Este cea mai importantă zi din istoria învățământului din orașul Bușteni. Este un salt foarte mare al instituției și sperăm să fie și din punct de vedere a calității actului educațional. Nu pot să le urez decât succes la început de drum”, a mai spus Emanoil Savin. „Este o răsplată pentru tot ce s-a întâmplat aici. Suntem mândri, dar și emoționați, pentru că nu este ușor să primești un nume așa de mare, nume care te răsplătește, dar te și obligă”, a declarat directorul Colegiului „Ion Kalinderu”, Mirela Dobrea.

Să fie mai buni decât atât
La eveniment au participat sute de elevi, care acum pot spune cu mândrie că învață la un colegiu, dar și oficialități locale și județene. Printre acestea s-a numărat și Nicolae Angelescu, fostul inspector şcolar general al județului Prahova. „Îi aștept să devină cel mai bun colegiu din județul Prahova și, de ce nu, din țară”, a declarat Nicolae Angelescu.
Instituția de învățământ din Bușteni poartă numele fondatorului, care a fost unul dintre președinții Academiei Române, între anii 1904-1907, Ion Kalinderu. A. O.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co