Studenţi fără asistenţă medicală
Cei peste 12.000 de studenţi ai Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti nu au cabinet medical. Deşi există un spaţiu cu această destinaţie, acesta nu are personal medical.
După ce în 2009 dispensarul a trecut în subordinea Spitalului Municipal nr.1, anul acesta, odată cu preluarea unităţilor medicale de către autorităţile locale, cabinetul a rămas al nimănui. Personalul nu a mai fost prins în organigrama spitalului, aşa că oamenii au fost disponibilizaţi. Şi asta pentru că ordonanţa privind trecerea instituţiilor spitaliceşti în subordinea consiliilor locale sau judeţene nu menţiona expres şi dispensarele universitare. “Spitalul Municipal nr. 1 a plătit persoanele care lucrează în Universitate. S-a găsit această formă de a le salariza. Anul acesta, spitalele au trecut în subordinea autorităților locale și spitalul Municipal nr. 1 a declarat că nu mai are poziție de plată pentru personalul din cabinetul școlar, universitar. Cele două asistente au fost pensionate anticipat, iar cei doi medici au primit preaviz de concediere. M-am adresat domnului Cristian Vintilescu, dirtectorul coordonator al Direcției de Sănătate Publică Prahova. Este singurul care a avut o reacție, în sensul că s-a adresat Ministerului Sănătății. Este clar că avem nevoie de dispensar. Au fost cazuri în care studenţii au avut nevoie de medic în timpul examenelor, când au făcut diverse crize de hipocalcemie sau altceva şi totul s-a rezolvat repede cu sprijinul personalului nostru medical”, a declarat rectorul UPG Ploieşti, Vlad Ulmanu.
Nu toată lumea știe
În campusul universitar trăiesc 1.000 de studenţi care nu pot apela oricând la medicul de familie. Şi, mai ales, există 300 de studenţi străini, cărora trebuie să li se asigure asistenţa medicală. Nici profesorii nu ştiu că dispensarul s-a închis, astfel încât cei de sport trimit studenţii la medicii din campus să le dea avize că nu pot face efort fizic. “Chiar nu ştiu unde să mă duc după acest aviz. Dacă nici profesorul nu ştia că nu mai avem doctor, ce să mai zic”, a spus o studentă.
Autorităţile locale nu au găsit, încă, o soluţie pentru plata cadrelor medicale de la UPG, aşa că anul universitar ar putea începe fără dispensar.
Raluca EPARU