Actualitate

Premieră mondială. Un avion de pasageri a realizat o cursă fără escală între Austalia și Europa.

Pentru prima dată unu avion de pasageri a zburat fără escală între Australia şi Marea Britanie. Zborul istoric a fost realizat cu o aeronavă de tip Boeing 787 Dreamliner, având la bord peste 200 de pasageri şi 16 membri ai echipajului.

“Pentru prima dată, Australia și Europa au o cursă aeriană directă. Este o mare realizare atât pentru Australia, cât și pentru întreaga industrie a aviației”, a declarat Alan Joyce, directorul executiv al Qantas Group și pasager în zborul inaugural Perth – Londra. “Prima cursă aeriană între Sydney şi Londra, din 1947, a fost denumită ‘Kanguroo Route’ pentru că efectua șapte escale în patru zile. Acum, o putem realiza într-un singur ‘salt'”, a precizat CEO-ul Qantas, citat într-un comunicat de presă al companiei.

Cu o lungime de 14.498 de kilometri, noua legătură se clasează pe locul al treilea în funcţie de distanţa parcursă în timpul unui zbor comercial. În prezent, recordul în materie de zboruri comerciale este deţinut de cursa Doha-Auckland asigurată de Qatar Airways și realizată în 17 ore şi 40 de minute, pe o rută de 14.535 kilometri. Următoarea în clasament este tot o cursă Dubai-Auckland a Emirates Airlines (14.200 kilometri în 17 ore şi 20 de minute).

Este, însă, cel mai lung zbor efectuat până acum de un avion Dreamliner.

Această nouă legătură se înscrie într-un ambiţios proiect al Qantas de a creşte numărul zborurilor pe distanţe foarte lungi, inclusiv la un moment dat cele între coasta de est a Australiei şi Europa, intitulat “Project Sunrise”.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co