Actualitate

Galop international pe Hipodromul Ploiesti, in premiera istorica!

Duminică, 1 iulie, de la ora 10:30, la Hipodromul de la Ploiești se va desfășura un eveniment hipic în premieră istorică pentru România.

Acesta va cuprinde prima cursă de galop, parte dintr-un calendar internațional.

Zeci de cai se vor întrece în rândul a cinci curse de galop pentru caii Pur Sânge Arab, Pur Sânge Englez și Shagya Arab. Programul va cuprinde, de asemenea, două curse spectaculoase de trap. Atractivă, în mod deosebit pentru cei mici, va fi și o cursă dedicată poneilor din rasa Shetland.

Evenimentul este marcat de participarea internațională a oficialilor din Emiratele Arabe Unite și Belgia, alături de cea a proprietarilor, jocheilor și cailor din România, Bulgaria, Ungaria, Franța, Marea Britanie și Irlanda.

Cea mai așteptată cursă va fi cea dotată cu premiul Wathba Stallions Cup pentru caii Pur Sânge Arab de patru ani și mai mari. Wathba este numele uneia dintre cele mai cunoscute herghelii din lume, de unde s-au desprins nenumărați cai Pur Sânge Arab care au dovedit ulterior performanțe remarcabile în plan internațional.

Premiul este oferit de Sheikh Mansoor Festival, un program care promovează dezvoltarea cailor Pur Sânge Arab în plan mondial, ai cărui reprezentanți oficiali vor fi de față la evenimentul de la Ploiești.

Și alte premii importante sunt incluse în programul reuniunii hipice din prima zi a lunii iulie: Premiul Albatros pentru cai Pur Sânge Englez de patru ani și mai sus, numele referindu-se la unul dintre fondatorii sporturilor hipice în România, Alexandru Marghiloman, prin legendara sa herghelie „Albatros”.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co