
Hipodromul din Ploiești va fi, duminică, din nou, în centrul atenției! Vrăjitorul de cai, românul considerat cel mai bun din lume în această privință, vine duminică, 7 octombrie, la Ploiești. În ultima zi a acestei săptămâni va avea loc cea mai importantă cursă a sezonului, respectiv Derby-ul de Trap al României, ocazie cu care organizatorii pregătesc publicului o mulțime de surprize. Una dintre ele...

Hipodromul Ploieşti va găzdui o nouă reuniune hipică oficială, premiul „Rarău” fiind punctul de atracţie al reuniunii. Astfel, duminică, 26 august, începând cu ora 10.00, sunteţi invitaţi să asistați la cele șase curse programate, dintre care patru de trap şi două de galop. Punctul de atracţie al curselor de trap va fi Premiul „Rarău”, o cursă semiclasică pe care organizatorii au amânat-o la data...

O nouă anormalitate am constatat astăzi în orașul Ploieşti, care ne face să ne întrebăm dacă suntem în România anului 2018, membră a Uniunii Europene, sau în evul mediu: un grup de cai, lăsați pur și simplu de izbeliște în oraș, zburdau în voie într-un parc din zona Cina. Este lesne să ne imaginăm pericolul la care au fost expuși cei care se aflau...

Duminică, 1 iulie, de la ora 10:30, la Hipodromul de la Ploiești se va desfășura un eveniment hipic în premieră istorică pentru România. Acesta va cuprinde prima cursă de galop, parte dintr-un calendar internațional. Zeci de cai se vor întrece în rândul a cinci curse de galop pentru caii Pur Sânge Arab, Pur Sânge Englez și Shagya Arab. Programul va cuprinde, de asemenea, două...

A început numărătoarea inversă pentru cel mai exclusivist eveniment hipic al anului: Karpatia Horse Show, ediția a III-a. Evenimentul se va desfășura în perioada 30 septembrie-2 octombrie, pe Domeniul Cantacuzino din Florești, Prahova, şi se adresează atât iubitorilor de cai şi pasionaţilor de echitaţie, cât și celor care apreciază farmecul domeniilor nobiliare și doresc experiențe inedite, organizatorii pregătind anul acesta o serie de activități...

Săptămâna trecută, liderul PNL Câmpina, Virgil Guran, alături de secretarul filialei, Daniel Ioniţă, şi Florin Frăţilă, membru în Biroul Permanent (BP), a susţinut o conferinţă de presă punând pe tapet, printre altele, votul negativ al majorităţii consilierilor locali, cu privire la un anumit proiect, prezentat de singurul consilier PNL, Enache Dragomir. În acest proiect se cerea acordul Consiliului Local Câmpina ca în anul fiscal...

Există o hotărâre a Consiliului Local din Câmpina, prin care s-a stabilit că toţi caii găsiţi pe domeniul public vor fi duşi la adăpostul de pe strada Petrolistului. Şi agenţii comunitari fac acest lucru, deşi uneori oamenii se uită la ei cu un zâmbet în colţul gurii. Nu este uşor să prinzi un cal şi să-l duci de dârlogi, uneori, până în celălalt colţ...

Murgi, lipiţani, frizeri şi ponei au defilat la poalele Bucegilor, în cadrul Târgului Naţional de cai de rasă şi de tracţiune. Peste 150 de cabaline au fost expuse cu mândrie de proprietarii lor, iar evenimentul a strâns sute de admiratori, turişti şi localnici. Au fost expuse exemplare din rase de elită, de tracţiune sau de agrement. Preţul unora depăşeşte 15.000 de euro, însă cunoscătorii...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co