Actualitate

Obiecte de joacă noi

Locurile de joacă şi spaţiile de agrement din Ploieşti vor fi îmbogăţite cu 124 de obiecte de joacă. Leagăne, balansoare, tobogane şi chiar panouri de baschet, toate acestea vor fi achiziţionate prin cerere directă şi vor ajunge în 17 locuri de joacă din oraş. De această formalitate s-a ocupat, deja, Administraţia Domeniului Public şi Privat Ploieşti. „Am publicat, deja, invitaţia de participare pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice şi aşteptăm ofertele producătorilor. Nu demult, Administraţia Domeniului Public şi Privat a modernizat locurile de joacă, dar ce nu se uzează este vandalizat, aşa că era necesar să împrospătăm obiectele acestea”, a declarat purtător de cuvânt al ADPP Ploieşti, Adela Frăţilă.

În Ploieşti, există 54 de locuri de joacă, situate în cartiere şi locuri de agrement. Din păcate, unele dintre ele, deşi întreţinute în permanenţă, sunt situate lângă ghenele de gunoi sau foarte aproape de stradă, pentru că autorităţile nu au mai avut loc pentru o amenajare potrivită. R. E.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co