Actualitate

Diplomă de fiu al municipiului Câmpina

fiii-si-fiicele-1Eşti elev, sau elevă a Grupului Şcolar Energetic? Ai împlinit 18 ani? Atunci ai diplomă de fiu, respectiv fiică a municipiului Câmpina!
Trei consilieri locali, Marian Dulă, Viorel Bondoc şi Lucian Cercel, au participat, săptămâna trecută, la un eveniment în cadrul căruia au înmânat 158 de diplome elevilor care au ajuns la vârsta majoratului. „Guvernul României, prin Ordonanţa nr. 53 din august 2002, a aprobat statutul cadru al unităţii administrativ-teritoriale. Conform art. 9, persoanele născute în comună, sau oraş primesc, la împlinirea vârstei de 18 ani, titlul şi certificatul de fiu, sau fiică al/a comunei, sau oraşului, în cadrul unei festivităţi ce se organizează în localitate”, a spus consilierul Marian Dulă.
După ce directorul liceului, Stan Sârbu, le-a vorbit elevilor despre responsabilităţile ce apar odată cu despărţirea de adolescenţă, şi elevii au vrut să mulţumească pentru organizarea unui asemenea eveniment, de importanţă emoţională aparte. Festivitatea s-a încheiat cu muzică şi poezie, marcând etapele frumoase ale vieţii. D. R.

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co