A trecut şi iarna asta… Pentru unii mai bună, pentru alţii mai rea, pentru mine cea mai rea dintre toate iernile posibile… Uneori, e atât de crudă, pentru ceva atât de imaculat… Dar din trecutul său se naşte viitorul primăverii, se nasc toate cele care trebuie să se nască şi să devină. Primăvara nu este altceva decât binecuvântarea dată de Dumnezeu infinitului. Sau cel puţin asta mi s-a părut mie că este, de dimineaţă, mergând pe jos.
Poate am greşit, neavând ochi şi gând decât pentru natură, oamenii care treceau şi câinii care îi lătrau. Poate trebuia să fiu mai profund, să mă uit la oamenii din ziare, să înlocuiesc o realitate cu alta, să dau strada pe actualitatea răsfoită la revista presei sau în subiectele şedinţei de redacţie. Realitatea nu mai e în stradă, realitatea e în ziare…

Altfel cum să aflu că unii dintre cei pe care i-am întâlnit erau medici de familie grăbiţi să-şi primească certificatele profesionale care să le faciliteze plecarea în străinătate, că alţii sunt poliţişti ce urmează să fie disponibilizaţi, alţii sunt şomeri pregătiţi de întâlnirea cu angajatorii pentru a obţine un job de culegător de mazăre, căpşuni şi zmeură? Pe trotuar, pe trecerea de pietoni, în staţiile de autobuz păreau toţi la fel – oameni -, chiar dacă fiecare are primăvara lui socială. Părea că toţi respiră aerul tare al anotimpului, cu teribila poftă a întoarcerii la natură, cuprinşi de astenia de a trăi frumos până la capăt. Adrian RADULESCU