Adio, dar rămân cu tine! Știu, ați mai auzit, citit, folosit această expresie. Așa că nu o uzitez pentru că vreau să respir aerul unui profesor de proverbe și zicători upgradat, ci pentru că pur și simplu mi se pare că sintetizează foarte bine starea de fapt a sportului ploieștean. Ăla de la CSM… Club ai cărui conducători, de la primul om cu drept de semnătură până la orice angajat municipalist cu atribuții directe sau indirecte în buna lui funcționare, și-au bătut joc de sportivii și antrenorii câtorva secții. La handbal au retras echipele din campionat ieri și le-au readus pe parchet astăzi, cu iresponsabilitatea și voluptatea unui flăcău din mahala care s-a reîmpreunat cu gagica după prima ceartă din viața lui. Păi dacă o iubește!

Așa o fi simțind și alde Stoichiciu pentru handbalul ploieștean, pentru rămasele echipei feminine sau măcar pentru unul dintre interi… Și tot ar fi bine! Adică după impotența de a ține pe linia de plutire clubul pe care îl conduce, constatarea unei fărâme de patimă la semicerc din partea flăcoșeniei sale ar fi de admirat. După cum chiar de respectat ar fi virilitatea demisiei celui pe care intenționat nu l-am numit și Cezar. Parcă onoarea ce-o poartă prenumele într-însul e prea mare…