Am trăit să o… aud și pe asta! Și nu oricum, ci la telefon. De la o vreme, mulți dintre prietenii rămași din studenție, împrăștiați prin colțurile țării sau ale lumii, practicanții unei palete largi de meserii, dar cu toții strâns uniți de idealul unei vieți mai bune, mă sună cu efervescență. Nu le era prea dor de mine, nu mă întreabă cum o duc și nici măcar nu fac mișto pe seama Petrolului, care joacă în Liga a IV-a… Pur și simplu mă abordează aproape uniform: “Băi Adiță, ce e băi acolo la voi? Ce-i cu ăia de la DNA?”

E fascinant cum semnul lor de întrebare e suficient de mare încât să încapă în el, deopotrivă, și exclamația unei uimiri teribile. Acea uimire alimentată telejurnalic de frecvența știrilor despre politicieni aduși la audieri, care poate naște senzația că astăzi, în România, DNA – Serviciul Teritorial Ploiești este un l’ombelico al democrației. Unul care, cu rigurozitate și finalitate în actul justiției, mă poate lega, din nou, pe mine, Adiță din Ploiești, de Paul din Focșani și Florin din Zurich. Făcându-ne, peste timp, să renaștem, cu toții, acasă. Dacă nu, DNA Ploiești rămâne un serviciu cu adevărat provincial, care generează întrebări și mirări gsm, capabil să aducă laolaltă, din când în când, doar un anumit gen de prieteni, amici sau tovarăși… De partid, evident!