Cu doar vreo câteva zile în urmă, într-unul din momentele acelea inedite din provincie, în care fotbaliştii sprintează în iarbă, galeria scandează în tribune şi jurnaliştii anonimi de Capitală declină verbe de atac ştergându-se la gură cu dosul palmei, între un dribling al lui Boudjemaa şi foarfeca lui Hamza, am clipit scurt, pentru ultima dată. Pentru mine, sezonul s-a încheiat cu o execuţie, cu un penalty transformat de Bokila pentru Petrolul, pentru Ploieşti, pentru mine şi pentru toată istoria fotbalului „găzar” scrisă cu pasiunea suporterului adevărat. S-a făcut, odată pentru totdeauna, 1-0!
1.000 de driblinguri, 500 de sprinturi, 250 de pase, 125 de şuturi şi 62,5  goluri nu mai pot schimba nimic. Tembo poate încerca ce vrea el, de la stânga la dreapta şi, de ce nu?, chiar de la dreapta la stânga…; Ben Youssef poate sări la cap şi chiar poate nimeri balonul…; apărarea poate greşi…; Astra poate egala…; securitatea poate reveni la putere…

Nu mai contează, pentru că la 1-0 “Coco” a plâns! A sărit în sus cu toată puterea bărbatului, a urlat precum un adolescent şi a lăcrimat ca un copil! Îl cunosc bine, e tipul din faţa mea, pe care nici măcar nu ştiu cum îl cheamă în buletin…, bea o bere-două la Pomu’ Verde de fiecare dată când e prezent pe stadion şi are  încredere în viitor. 1-0 ăsta e atât de mare, încât o echipă ne poate egala cu adevărat abia atunci când încape în inima lui! Restul e live text, cronică de meci, amintiri din copilăria unui agricultor şef…Adrian RADULESCU