Imobiliare Valea Prahovei
Editorial

Dau editorial pentru o bere

Ceasurile dimineţii au vestit chemarea la oaste şi cavaleria, trezită din somnul emisferic, a pornit din nou atacul, la pas, în linişte, aproape subversiv. Armurile strălucesc orbitor, lăncile sunt ascuţite până la sânge şi lungi până la Dumnezeu. Singurul cotropitor şi toropitor universal, soarele, năvăleşte în ritmul său impus de tactica primordială a pârjolului. Nici soldăţeii de plumb din oastea copilăriei nu l-ar putea învinge.
La orele prânzului, a cucerit întreg orizontul. Şi azi, ca şi ieri, secundă cu secundă, ceas cu ceas, timpul a căzut pradă spasmelor fierbinţi şi, odată cu el, s-a predat şi umbra. Cei câţiva oameni care n-am fost răpuşi la prima şarjă, luăm o înghiţitură de apă vie şi rămânem ascunşi în tranşeele ultimei sinapse, dar nu e suficient. Transpir abundent fiecare cuvânt… Creierul e o pretenţie, aerul condiţionat e o conjuncţie… Respir greu, tot mai greu… Adun în broboane fiecare frază şi încă mai sper, dar parcă nimic nu e mai grav acum…, parcă eu nu mai am altă boală, parcă noi nu mai avem altă grijă…, nici criză… Parcă nici ei nu mai sunt cei mai răi…, parcă…
„La Ploieşti, mercurul termometrelor a urcat astăzi până la 36 de grade…” „Canicula a făcut primele victime…” „Medicii recomandă…”
Setea, teama şi sila mi s-au înnodat în gât şi m-a trădat şi ultimul verb. Nu mai am niciun punct pe ţeavă şi nu mi-a rămas nici măcar orgoliul…, orgoliu de prizonier în luna lui cuptor.Adrian RADULESCU

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co