La plimbare prin oraş: DESPRE TIMP LIBER
Afară plouă! Gândul mă duce la versurile lui Minulescu: „în oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână” şi îmi amintesc că ele au fost scrise în hotelul Buşteni, clădire donată de Regele Carol al II-lea către Uniunea Scriitorilor (azi Primăria localităţii), cu referire directă la acest oraş. Să plouă se poate întâmpla extrem de des atunci când mergi într-o staţiune de munte, întrebarea este, ce alternative ai în această situaţie, pentru petrecerea timpului liber de care dispui.
La început de secol XX, pentru cei ce veneau la Sinaia aduşi de „trenul de plăcere” cu gândul de a-şi petrece vacanta aici, distracţiile oferite de staţiune erau destule, pe măsura şi gustul tuturor:
Călăria era sportul cel mai la îndemână şi la modă, de la copii până la bunici, toţi puteau închiria cai cu ora sau cu ziua, la preţuri modeste, pentru excursii prin preajmă: în poiana Oppler, sau mai lungi: la cascada Urlătoarea sau poiana Stânii Regale, ori puteau merge la Manejul de călărie unde învăţau să călărească cu instructori, pe cai de rasă dresaţi.
Skatingul, patinajul cu rotile, se practica pe un teren amenajat în centrul staţiunii (pe locul complexului Prestarea) unde perechile de dansatori îmbrăcate elegant îşi etalau talentul şi ţinutele.
Crochetul, un joc englezesc cu mingi de lemn şi ciocane cu coadă, se juca în aceleaşi ţinute elegante, pe un teren amenajat lângă cazarma Vânătorilor, unde, mai târziu, s-a dezvoltat parcul de distracţii Riegler, cu terenuri de tenis, poligon de tir, popicărie, restaurant şi chioşc de fanfară, devenit locul tradiţional al promenadei de dimineaţă. Aici puteai închiria cu ora biciclete, motorete şi chiar ponei, spre deliciul copiilor mai măricei, sau puteai urmări, în zilele de sărbătoare, parada militară a Vânătorilor de Munte.
Tenisul se juca toată vara, pe cele 15 terenuri cu zgură ale staţiunii, cu mingi şi rachete speciale, de către amatorii acestui sport, care erau îmbrăcaţi obligatoriul în alb. Iarna, pe două terenuri, se amenajau patinoare care funcţionau şi seara, la lumina reflectoarelor, locuri unde se patina pe ritmul muzicii amplificate de megafon.
Golful era sportul cel mai aristocratic şi se juca pe un teren de zece hectare situat în zona Piatra Arsă (denumit şi azi Golf). Cu iarba mereu tunsă, cu 9 găuri nivelate şi curate, terenul de golf de la Sinaia, dominat de munţii Bucegi, era considerat, la acea dată, ca fiind cel mai frumos din sud-estul Europei.
Tirul cu porumbei, amenajat pe Valea Iancului, era un pavilion pentru trageri la ţintă, completat mai târziu cu o terasă, unde se serveau porumbei fripţi şi bere tuturor clienţilor care veneau aici pentru plăcerea de a-şi vâna singuri porumbeii, desigur, contra unei taxe.
Plimbările prin pădure, de cel mult 5 km, recomandate de harta turistică a ing. Sangiorgian, duceau la chioşcurile de la Piscul Câinelui, poiana Pusnicului, fântâna Davila, pe Furnica sau la Sfânta Ana. După-amiaza, plimbările se făceau în parcul central, cel cu fântână arteziană din faţa hotelului Caraiman, un rai de flori, unde cânta fanfara militară în pavilionul de muzică sau în parcul guvernantelor, situat pe malul din spatele Mănăstirii, amenajat şi el cu fântână arteziană şi cu un chioşc de mesteacăn pentru adăpost.
Cazinoul era locul pe care trebuia negreşit să îl vizitezi când ajungeai la Sinaia. În anii ’30, când ajunsese la apogeul încasărilor sale, afluenţa jucătorilor era de neimaginat pentru noi, azi, cei mai importanţi clienţi fiind aduşi aici de un tren special din Bucureşti (trenul albastru).
Şi săraci, si mai modeşti, umpleau seara saloanele şi terasele restaurantelor Bragadiru, Luther, Riegler, Oppler sau Strassman, ale cofetăriilor Palace, Capsa şi Kalimzakis sau mergeau la prima sală de cinematograf (1911) a fraţilor Bogdan.
Ce-şi mai putea dori, la început de secol XX, Sinaia, care purta deja titlul de „Perla Carpaţilor”.
Ce i-ar trebui staţiunii Sinaia de astăzi, la început de secol XXI? Măcar câte ceva din vechile locuri şi obiceiuri aproape uitate şi, desigur, voinţa de a le avea. arh. Nicolae Dan MANEA
