Actualitate

La plimbare prin oraş: IMAGINEA ORAŞULUI

Puterea unui lanţ este dată de rezistenţa celei mai slabe verigi din el. Tot aşa şi imaginea unui oraş este dată de cea mai urâtă zonă a lui, de cea mai dărăpănată clădire, de cea mai murdară stradă, de cea mai neîngrijită grădină.
Doar privind un om, îţi poţi da seama dacă este vesel sau trist, dacă are o privire limpede sau una preocupată, dacă e un om mândru sau unul împovărat de necazuri. Roşeaţa din obraji indică un om sănătos şi activ, pe când paloarea înseamnă boală şi indiferenţă. La fel se întâmplă şi cu un oraş. Privindu-l doar, îţi poţi da seama dacă este sănătos, dacă este vesel, dacă este viu. Dacă gardul este reparat şi poarta nu scârţâie, dacă iarba e tunsă şi trunchiurile pomilor văruite, dacă aleea e curată şi pereţii casei zugrăviţi, poţi spune despre omul acela că este gospodar, fără să-l cunoşti, fără să-i fi vorbit şi fără să intri în casa lui.
Nu mi s-a părut potrivit să scriu despre suburbiile pline de coteţe, de drumuri desfundate şi de gunoaie, însă, mi-am propus să mă plimb chiar prin centrul Sinaiei. Imediat după ce urci scările de la gară (n-am să mai comentez despre cum arată şi cum miroase această zonă, fiindcă nimic nu s-a schimbat), chiar peste drum de parcul oraşului, te întâmpină ruinele vilei Floricica. Surprinsă în 1989 în plin proces de reabilitare, trecută prin lungi procese şi prin mai multe mâini de proprietari, frumoasa vilă a ajuns o dărăpănătură pe care plasele gardului din jur, ele însăle dezagrabile, nu mai reuşesc să o ascundă. Doar câţiva paşi mai departe, urcând pe str.Octavian Goga spre Mănăstire şi Peleş, întâlneşti un mult prea lung şir de construcţii abandonate, toate aflate într-o zonă declarată rezervaţie de arhitectură, unele clasate ca monumente istorice, mai toate deţinute la un moment dat de un acelaşi proprietar de ocazie: Vila Cocora, o splendidă clădire interbelică din cărămidă aparentă, prima vilă de cinci stele din Sinaia, zace azi, cu geamurile sparte şi năpădită de buruieni, aşteptând securea ”dezvoltării” care o va decapita cât de curând, pentru a face loc unei noi ”minuni arhitecturale”.
Lucrările de reparaţii începute prin 1990, la vila Excelsior aflată puţin mai sus, (proiectată de arh. Iotzu), una dintre primele clădiri realizate pe această stradă, au fost demult abandonate iar construcţia, lăsată de izbelişte şi într-un echilibru structural precar, de toţi cei ce se pretind a fi proprietarii ei. Următoarea, este o casă locuită până de curând, adică până când a căpătat un nou proprietar care acum o lasă pradă timpului şi nepăsării. Mai facem câţiva paşi şi pe coasta dealului de sub Mănăstire privim cu admiraţie Vila Carola (fosta Ungarth), unde te frapează discrepanţa dintre frumuseţea construcţiei şi lipsa de grijă şi de interes faţă de ea,… şi mai pot continua pentru că nu am parcurs decat 200 de metri prin centrul staţiunii.
Sinăienii, dar şi turiştii care trec pe aici, privesc şi se întreabă miraţi: de ce?. Se întreabă şi trec mai departe spunând: nu e treaba mea, nu e casa mea. Dar este oraşul nostru! Şi pot să le spun tuturor cu mâna pe inimă, că nu casele sunt vinovate pentru starea în care au ajuns, ci oamenii, cei care le locuiesc, cei care le deţin şi toţi cei care trec prefăcându-se că nu le văd. Trebuie să ai capacitatea şi să-ţi dobândeşti dreptul de a fi proprietarul unei clădiri. Felul în care arată casa ta sau a vecinului tău sunt în aceiaşi măsură o problemă personală, dar şi una care ţine de imaginea oraşului. Din acest motiv s-au scris legi care îi obligă pe proprietari la o minimă decenţă faţă de aspectul clădirilor lor.
Dar cine să le aplice, cine să verifice asta şi prin urmare cine şi de ce să le respecte. Sunt oraşe în care, dacă neglijezi să îţi întreţi casa, administraţia este cea care intervine şi face cuvenitele lucrări de reparaţii, după care îţi înmânează decontul. Iar lucrurile pot merge atât de departe, încât în timp, îţi poţi pierde chiar şi dreptul de proprietate asupra casei pe care nu eşti în stare să o îngrijeşti (tot aşa cum unii părinţi sunt decăzuţi din drepturile lor dacă nu îşi pot îngriji proprii copii). Sunt deja prea mulţi ani de când tolerăm neglijenţa, nepăsarea, nesimţirea şi aroganţa celor din spatele acestor clădiri, care sunt o pată pe obrazul şi asa destul de ridat al bătrânei staţiuni. arh. Nicolae Dan MANEA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co