La 107 ani de viaţă

Niculae Nedelcu din Telega se pregăteşte să aniverseze, în luna martie a acestui an, la o zi după echinocţiul de primăvară, împlinirea vârstei de…107 ani.
Cum se simte la această vârstă matusalemică, raportat la media de vârstă a românilor, ne-a spus chiar Niculae Nedelcu, e drept, cu mare greutate, ceea ce este de înţeles. „Şi-aşa, şi-aşa… Mă mai dor picioarele, nu mai văd bine, nu mai aud bine…” L-am întrebat, în continuare, cum a reuşit să ajungă la această vârstă înaintată. „Am lucrat pe şantiere…, muncitor… Am muncit la coasă, la sapă… Am crescut şapte copii şi i-am dat la şcoală”, ne-a spus bătrânul. Fiica sa, Ana Nedelcu, la care locuieşte, ne-a spus că două dintre surorile ei au decedat şi ne-a mai povestit că bătrânul său tată, Nicolae Nedelcu, a „adunat” de la cele şapte fete, şaisprezece nepoţi, douăzeci de strănepoţi şi şase stră-strănepoţi. Bătrânul duce o viaţă liniştită în casa fiicei sale, fiind îngrijit cum se cuvine, mănâncă puţin, dar de toate, şi nu se teme să bea zilnic un strop de ţuică şi de vin.
Atitudine pozitivă
În timpul vizitei noastre la Nicolae Nedelcu, acesta a fost întrebat de o vecină glumeaţă, când mai vine… pe la ea. Bătrânul i-a răspuns mucalit: „Nu vin, că se supără omu’ tău”. Este poate cel mai bun exemplu că, puţin la trup, dar cu mintea încă ageră, a ajuns la 107 ani în urma unui trai sănătos, bazat pe munca fizică şi o alimentaţie pe măsură. Ca un detaliu de… culise, bătrânul Niculae Nedelcu este rudă cu Elena Moldoveanu, secretara Primăriei Breaza şi soţia secretarului Primăriei Câmpina, Paul Moldoveanu, fiind fratele bunicului ei. C. B.