La Telega – S-a dezlănţuit natura!
La Băile Minerale Telega pământul a luat-o la vale şi a distrus locul amenajat pentru scăldat.
Alunecarea de teren a debutat la mijlocul săptămânii trecute şi nu a fost deloc una care să nu ridice probleme. Apa lacului a început să se reverse în pârâul Sărata.
„S-a format, probabil, un gol între straturile de sare şi a plecat apa.
Lacul acesta are 186 de metri, e recunoscut ca al doilea din Europa şi primul din ţară.
E păcat că s-a întâmplat chestia asta, pentru că necesită nişte fonduri, nişte bani pentru reparat şi e timpul foarte scurt.
Mai sunt două săptămâni la dispoziţie. El nu a scăzut mult acum, a scăzut vreo 40 de centimetri, dar văd că încă scade”, a spus, după producerea alunecării de teren, directorul Băilor Minerale Telega, Virginica Cacarumbas, care imediat a amplasat nişte saci cu nisip în încercarea de a stopa fenomenul de scurgere.
Temerea cea mare era, însă, că băile nu vor putea fi deschise la timp, din cauza celor întâmplate.
„Nu e faptul că nu mai e apă, pentru că e suficientă apă, bună, sărată… Nenorocirea e că nu mai am timp şi suficienţi bani ca să repar acum.
Toţi versanţii au fugit, apoi podurile s-au rupt… Trebuie să desfacem şi să facem din nou”, a spus Virginica Cacarumbas.
Principala alunerare de teren a fost urcată de alte mici surpări care au făcut ca plaja să se surpe.
„Podurile astea au căzut vreo 40-60 de centimetri… Noroc că nu au fost lipite de balustrade şi de pilonii din interior.
Bineînţeles că totul se repară, nu există ceva care să nu se repare…, eu am voinţă şi vreau să mergem înainte”, a declarat directorul Băilor Minerale Telega, Virginica Cacarumbas.
Piedică în calea rezolvării problemei
Cu toate că primarul comunei a încercat din primele ore să dea o mână de ajutor, acesta s-a lovit de o altă problemă.
Un vecin, care şi-a construit un gard pe domeniul public, a refuzat să-l înlăture, trecând chiar la ameninţări. Mutarea, însă, era extrem de necesară, deoarece gardul bloca accesul autoutilitarelor care transportau nisip.
„A refuzat ameninţăndu-mă că mă va schimba el pe mine, că el a ocupat domeniul public şi eu sunt rău că-l pun să-l strice, dar asta este o altă problemă”, a declarat primarul comunei Telega, Ilie Gheorghe, care a promis că se va implica pentru rezolvarea situaţiei.
De la începutul anului, alunecările de teren din comuna respectivă sunt tot mai dese, producându-se lună de lună, în mai multe zone. Elena TOMA