Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Haos la fisc

Reorganizarea administraţiei fiscale a adus modificări şi în structura angajaţilor.

Din judeţul nostru au dispărut zece centre fiscale, iar din noua organigramă au fost eliminate şi 25 de posturi. Vestea a picat ca o bombă pentru bugetarii din Finanţe, care vor fi disponibilizaţi şi angajaţi, din nou, în limita posturilor disponibile.
„Noi am primit toate asigurările până în ultima clipă că numărul de posturi va rămâne nemodificat.
Ca să ne trezim pe 23 iunie cu vestea bombă că trebuie tăiate 25 de posturi. Ştatul de funcţii era deja gata şi cuprindea 817 persoane. A trebuit, a două zi, să refacem actele într-o mare viteză.
Am stat până la 2-3 noaptea pentru a face toate modificările, toată strategia de redistribuire a personalului. Oricum,
ne-a surprins extrem de mult această modificare făcută de pe o zi pe alta”, a declarat liderul sindical al angajaţilor din Direcţia de Finanţe Publice (DFP) Prahova, Aurel Fănică.
Reorganizarea s-a făcut în intervalul zilelor 30 iunie-5 iulie. La nivelul întregii ţări, fiscul a închis 150 din cele 424 de administraţii financiare.
De la nivel central, s-a decis ca, din fiecare judeţ, să plece câte 25 de funcţionari, indiferent de numărul contribuabilor sau de volumul de muncă al administraţiilor fiscale. Foarte mulţi din cei care rămân vor fi nevoiţi să facă naveta zilnic către altă localitate.
DFP Prahova funcţiona, deja, cu prea puţini angajaţi. Organigrama optimă menţionează 880 de posturi, dintre care doar 817 erau ocupate. De trei ani nu s-au mai făcut angajări, aşa că, o dată cu reorganizarea ANAF, vor rămâne doar 790 de angajaţi. Mariana BADEA

Targul National Imobiliar
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co