El a precizat ca acesta va functiona ca orice alt magazin online, insa produsele vor putea fi si licitate.
“Pentru anumite produse, preturile vor fi fixe, dar pentru altele pretul se va stabili prin licitatie”, a explicat Doros, potrivit Agerpres.
In prezent, Agentia Nationala de Administrare Fiscala vinde, in magazinele sale din tara, produse diverse, de la camere video, care pot fi achizitionate cu 4.400 lei bucata, pana la chiloti pentru care pretul este 3 lei/bucata, conform datelor institutiei.
In Bucuresti, la magazinul din strada Mariuca, Fiscul vinde bunuri confiscate in vederea valorificarii acestora. In magazin se gasesc cercei, bratari sau lanturi de argint si aur cu preturi ce ajung pana la 100 de lei, dar si produse alimentare precum arahide in ciocolata cu 5 lei si guma de mestecat cu 8 bani bucata. De asemenea, se mai vand tenisi cu 4 lei bucata, palarii cu 2,5 lei, tricouri cu 5 lei, bluze cu 5 lei, fuste de dama cu 6 lei.
Conform reprezentantilor institutiei, cand sunt stocuri mari de produse, acestea se vand la cantitate, iar pentru aceasta se organizeaza licitatie.
Potrivit ANAF, valorificarea bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului se realizeaza in temeiul O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului si a conditiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului, precum si a Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007, aprobate prin H.G. nr. 731/2007.
Activitatea de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului cuprinde declararea bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului de catre detinatori- organelor de valorificare, evaluarea de catre o comisie de evaluare, valorificarea efectiva sau atribuirea cu titlu gratuit sau distrugerea sau restituirea.
Valorificarea se face utilizand una dintre urmatoarele metode: licitatie publica, vanzare directa de la locul de depozitare sau de detinere, in regim de consignatie, magazine proprii ale organelor de valorificare, burse de marfuri.