Filarmonica, în sală nouă
Concertele Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti ar putea fi susţinute din nou în clădirea de pe strada Anton Pann, de luna viitoare.
Cel puţin aşa susţin autorităţile locale care au ajuns în faza de recepţie a lucrărilor de consolidare a clădirii acestei instituţii. „Lucrările sunt în acest moment finalizate. S-a constituit o echipă mixtă, formată din reprezentanţi ai primăriei, a pompierilor şi diferiţi experţi în construcţii făcându-se ultimele inspecţii ale lucrării. După finalizarea controlului, artiştii Filarmonicii se vor putea întoarce în clădire”, a explicat şefa Direcţiei Tehnic Investiţii, Teodora Marin.
În decursul celor trei ani de zile, cât au durat lucrările de consolidare, orchestra a susţinut concertele atât la Casa Armatei cât şi la Palatul Administrativ, spaţii improprii, din punct de vedere acustic, pentru susţinerea unor astfel de spectacole. Acum, artiştii concertează la Casa de Cultură a Sindicatelor,
unde achită o chirie de aproximativ
8.000 de lei.
“Au fost trei ani foarte grei pentru noi şi asta pentru că ne-am perindat prin mai multe săli care nu au făcut un serviciu de calitate actului de cultură. Oricum,
noi aşteptăm cu nerăbdare să ne reîntâlnim cu publicul meloman în sediul nostru de pe strada Anton Pann”, a declarat directorul Filarmonicii “Paul Constantinescu”, Corneliu Irimia.
Consolidarea a început în toamna lui 2008 şi trebuia să fie gata, conform contractului, anul trecut în aprilie. Valoarea lucrărilor este de şapte milioane de lei. M. B.