Au tras tare tot anul şi acum au fost răsplătiţi cum se cuvine. Este vorba despre cei mai merituoşi elevi şi sportivi din Sinaia. La cea de-a VII-a ediţie a galei „Unitate în Diversitate”, organizată în fiecare an de Primăria Sinaia la Centrul Internaţional de Conferinţe Casino au participat toţi elevii şi profesorii care prin rezultatele lor au făcut cinste oraşului. În cadrul evenimentului,...
Peste 400 de sinăieni s-au întrecut, la finalul săptămânii, pe pârtiile de altitudine, la tradiţionalul concurs de schi alpin „Sinaia pe pârtie”. Competiţia, organizată de administraţia locală, se adresează tuturor celor care iubesc şi practică sporturile de iarnă, indiferent de vârstă. „Sinaia pe pârtie” a ajuns la cea de-a VI-a ediţie şi adună de la an la an, tot mai mulţi concurenţi. Dacă cel...
Eleganţă şi stil la Centrul Internaţional de Conferinţe Casino Sinaia. Liceenii din clasele terminale ale Colegiului Mihail Cantacuzino au sărbătorit majoratul, în prezenţa părinţilor şi a celor care le-au îndrumat paşii în viaţă patru ani de zile, adică dascălii lor. Fetele au purtat ţinute de prinţese şi nici băieţii nu s-au lăsat mai prejos. Aranjaţi la patru ace, le-au condus pe domnişoare în faţa...
La Sinaia, luna noiembrie este dedicată activităţilor culturale. Centrul „Carmen Sylva” a conturat deja calendarul evenimentelor, acesta cuprinzând vernisaje, lansări de carte, cursuri de dans şi concerte camerale. Instituţia de cultură va promova luna aceasta, artiştii şi scriitorii sinăieni. Astfel, în sălile de expoziţie, localnicii şi turiştii sunt invitaţi să admire lucrările pictoriţei Dorina Dima, iar, în paralel, să asiste la o lansare de...
Peste 500 de sinăieni aşteaptă pe liste, pentru a intra în posesia unei locuinţe ANL. Din păcate, visul lor nu se va îndeplini în acest an. Construcţiile respective trebuia date în folosinţă încă din vara anului trecut, însă firma care a executat lucrările a intrat în faliment, iar acum şantierul este părăsit. Locul reprezintă un adevărat pericol pentru copiii care locuiesc în zonă. Chiar...
Sinăienii se tem pentru siguranţa lor şi a celor mici, din cauza câinilor comunitari, care au apărut în număr mare în mai multe cartiere. Autorităţile cunosc situaţia şi spun că îşi fac treaba, însă de vină sunt cei care debarasează animalele în oraş, periodic. Câinii comunitari de pe străzile oraşului nu le mai dau pace. Cetăţenii din cartierul sinăian Platou trăiesc zilnic cu teama...
Au mai rămas câteva zile până la sărbătorile Pascale, iar sinăienii se gândesc ce să pună pe mese. Anul acesta, criza își spune din plin cuvântul și produsele culinare nu vor fi dintre cele mai variate, cu această ocazie. Multi sinăieni spun că anul acesta vor avea un Paşte mult mai sărac, iar carnea de miel se anunţă a fi un lux pentru românul...
De Ziua Poliţiei Române, agenţii sinăieni și colegii lor din Câmpina au fost prezenţi la datorie. Oamenii legii au oprit participanţii la trafic şi pietonii pentru a le ura sărbători fericite şi o zi de primăvară cât mai plăcută. În plus, poliţiştii au împărţit pliante cu materiale de prevenire şi au informat cetăţenii cu privire la campaniile desfăşurate de Poliţia Română, pentru combaterea şi...
Sinăienii care locuiesc în cartierul Platou Izvor sunt disperaţi. De ceva timp sunt terorizaţi de câinii comunitari din zonă. Povestesc cu groază că au fost persoane muşcate şi se tem să îşi lase copiii nesupravegheaţi pentru a nu fi atacaţi. Oamenii spun că animalele au fost adunate de nenumărate ori, însă fără succes. Bănuiesc că sunt persoane din alte localităţi care vor să scape...
Sinăienii sănătoşi, turiştii cu probleme de tensiune Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de mortalitate în România. Cel mai frecvent fac atacuri cerebrale cardiacii. În privinţa aceasta, suntem pe primul loc în Europa. Specialiştii susţin că de vină este şi stilul de viaţă: consumăm prea multe grăsimi, alcool, mâncam mult şi nesănătos. În România, afecţiunile cardiace înregistrează o incidenţă din ce în ce mai crescută,...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co