
Azuga se pregăteşte să intre în circuitul internaţional de schi, prin organizarea probelor de slalom uriaş, pentru băieşi şi pentru fete, în cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European. Competiţia se va desfăşura în Braşov şi pe Valea Prahovei, anul viitor. Staţiunea a fost aleasă pentru pârtia Sorica, de dificultate medie, cu o lungime de 2100 metri şi un grad de înclinare de 29%. ”O...

Aşa cum a declarat patronul renumitei şcoli din vestita staţiune de la poalele Crucii de pe Caraiman, prof. Petre Gavrilă, se urmăreşte promovarea elevilor în elita fotbalului, aşa cum s-a întâmplat cu Strătilă, Curtean sau Vagner. Săptămâna trecută, sub bagheta profesorului Iulian Dragnea, ajutat de Ovidiu Clinci şi supervizaţi de profesorul Petre Gavrilă, elevii se luptau cu nămeţii de zăpadă pentru pregătirea startului primei...

Profesorii din Prahova şi-au cerut drepturile în repetate rânduri, de-a lungul anilor, numai că nu au fost deloc ascultaţi şi acum îşi pun, din nou, problema declanşării grevei generale. Salariile mici, transportul nedecontat, restanţele financiare, sunt doar câteva dintre frământările cotidiene ale dascălilor din sistemul de învăţământ prahovean. „Există o lipsă de comunicare totală şi acesta este şi un motiv de grevă. Nu se...

Hotelierii de pe Valea Prahovei au pregătit, deja, ofertele pentru Valentines Day. Îndrăgostiţii de toate vârstele sunt aşteptaţi să petreacă un sejur, într-un cadru romantic, la poalele Bucegilor. La Buşteni, într-un hotel de patru stele, sejurul pentru două persoane de Ziua Îndrăgostiţilor pleacă de la 500 de lei, pentru două nopţi de cazare, mic dejun, cină romantică şi acces gratuit la saună, jacuzzi şi...
Calendaristic, am intrat în anotimpul rece, dar temperaturile din ultima perioadă au fost mai de grabă de toamnă, decât de iarnă. Înainte de acest val de căldură, în nopţile reci, firma care va asigura deszăpezirea în municipiul Câmpina a acţionat pentru împrăştierea materialului antiderapant. „Deja am avut probleme cu poleiul şi am intervenit de fiecare dată pe străzile din Câmpina. Avem circa 160 de...

Se apropie cu paşi repezi 1 Decembrie, iar autorităţile de pe Valea Prahovei se pregătesc să sărbătorească aşa cum se cuvine Ziua Naţională a României. La Sinaia, ceremoniile organizate cu ocazia zilei de 1 Decembrie vor începe la ora 12.00, ca în fiecare an. Centrul oraşului va fi împodobit cu steaguri, iar la Cimitirul Eroilor se va ţine o slujbă de pomenire a celor...

►Formaţia-emblemă a prahovenilor, Petrolul Ploieşti, va avea un început de-a dreptul infernal, în primele trei etape, urmând să întâlnească trei “forţe” ale fotbalului, toate participante în Cupele Europene. ►După ce promovarea pe prima scenă a fost realizată la baza de la Strejnic, acum galben-albaştrii se mută la Buzău pe arena “Gloria” din localitate până când stadionul “Ilie Oană” va fi dat în folosinţă. ►Startul...

CSM Câmpina – CSO Plopeni 0-1(0-0) Formaţia CSM Câmpina a susţinut la finele săptămânii trecute, pe stadionul „Poiana”, un nou meci–test în dauna formaţiei CSO Plopeni, care activează în cel de-al III-lea eşalon al fotbalului românesc. După un joc aprig disputat, în ciuda căldurii toride, plopenarii s-au impus la limită, cu scorul de 1-0, unicul gol al partidei fiind înscris în minutul 54 de...

Conpet Ploieşti – CSM Câmpina 2-0 Sâmbăta trecută, pe o căldură toridă, CSM Câmpina a disputat, pe terenul de la Strejnic, un nou joc de verificare în dauna formaţiei Conpet Ploieşti, care activează în Liga a III-a. Partida s-a încheiat cu victoria transportatorilor de ţiţei (2-0), fiind prima victorie a lui Mugur Bolohan de când a preluat conducerea tehnică a formatiei care are cartierul...

Rezultatele dezastruoase de la prima sesiune a examenului de bacalaureat i-a pus pe gânduri pe elevii picaţi, dar şi pe profesori. Aşa se face că, în această perioadă, multe dintre unitaţile de învăţământ din Prahova au decis să-i ajute pe elevi să treacă cu bine examenul din august. S-a făcut un plan și, de mai multe ori pe săptămână, elevii se vor întâlni cu...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co