Ploieştiul are din ce în ce mai mulţi săraci. La Administraţia Serviciilor Social Comunitare (ASSC) din cadrul Primăriei Ploieşti, funcţionarii nu mai prididesc cu întocmirea dosarelor pentru alocaţiile complementare sau monoparentale. Acest sprijin de la bugetul de stat se acordă pentru familiile cu copii la şcoală şi care nu realizează un venit mai mare de 470 de lei lunar de persoană sau pentru femeile...

În anul 1920, bunica Briannei Caragea a înfiinţat la Nedelea un leagăn pentru copiii orfani. Clădirea a avut mai multe întrebuinţări până în prezent, când urmaşa familiei Caragea revendică proprietatea. Bunica Briannei a pus mult suflet în creşterea şi îngrijirea copiilor. Mulţi dintre micuţi au fost înfiaţi de localnici, având drepturi egale cu ceilalţi membri ai familiilor respective. Astfel, în zonă se întâlnea frecvent...

Emoţii mari în familia Strămăturaru. După ce mezina a fost nevoită să abandoneze competiţia ca urmare a unui accident survenit la antrenamente, Raluca, sora cea mare, s-a clasat pe locul 21 la proba de sanie. Părinţii sportivei Violeta Strămăturaru din Buşteni au trecut prin clipe groaznice, după ce au aflat că fata lor s-a accidentat la antrenamente, la Jocurile Olimpice din Vancouver. Au primit...

Aceasta este o poveste care nu începe cu a fost odată, este o poveste reală. Într-un loc parcă rupt din peisajele de iarnă ale pictorului Ion Andreescu, la mică depărtare de oraşul Breaza, în vârf de deal, locuiesc, într-o căsuţă modestă, 16 suflete. Chipurile angelice sunt comoara soţilor Borşa. 7 fete şi 7 băieţi. 14 copii frumoşi, care ne-au emoţionat până la lacrimi. Deşi...

Doi oameni din fruntea statului au petrecut a doua zi de Crăciun într-un local din Sinaia. Traian Băsescu şi Emil Boc au venit în staţiune însoţiţi de familie, dar şi de prieteni. Elena Udrea, Roberta Anastase şi William Brânză au fost o parte dintre membrii PD-L care s-au distrat alături de preşedinte. La petrecere, nu toată lumea a avut acces, deoarece intrarea s-a făcut...

Cine este familia Boroş? Vă vine să credeţi? O familie cu 14 copii! Auzisem de această familie, de ceva vreme, că ar locui undeva în oraşul Breaza. Cei cu care discutam, nu ştiau cu exactitate numărul copiilor. Îmi spuneau că sunt ba 10, ba 13 copii. Nimeni nu-mi spunea nimic cu certitudine şi toţi se mirau doar de faptul că sunt atât de numeroşi,...

Urmaşii lui Traian. Într-o zonă relativ centrală din Băicoi, în condiţii greu de crezut, locuieşte o familie alcătuită din patru persoane. Este vorba de familia Costică şi Maria Barabulă, care, împreună cu cei doi copii, un băieţel de 8 ani şi o fetiţă de 5 ani, trăieşte în cea mai cruntă mizerie posibilă. Viaţa acestor oameni se desfăşoară între câteva uluci de lemn care...

O familie din Sinaia a trecut, duminică seară, prin clipe de coşmar. Uşa apartamentului s-a blocat, iar în interior, un bătrân s-a prăbuşit şi a rămas inconştient. A rămas singur în casă, asta după ce soţia lui a plecat să voteze. Bărbatului i s-a făcut rău şi a încercat să iasă din apartament pentru a cere ajutor vecinilor. Nu a mai apucat, însă. A...

Pentru a 37-a oară, echipa Valea Prahovei a fost invitată în casa unei persoane care a câştigat la tombolă. De data aceasta, pe prispa casei din comuna Brebu, ne-a aşteptat Peronela Grigore, mama lui Marius Grigore, care, deşi ştia că tombola organizată de ziarul Valea Prahovei se apropie de final, a continuat să spere. „Îngerul” norocos al tânărului din Brebu se numeşte Daria Constantinescu,...

Dr. Mihaela Neagu-Petrovici: „Nici până la această dată, medicii de familie nu au primit dozele de vaccin antigripal.” În ciuda faptului că toamna s-a instaurat mai capricioasă ca oricând, nimeni nu poate spune că şi-a luat măsurile de siguranţă contra gripei, prin firescul vaccin antigripal. Medicul de familie Mihaela Neagu Petrovici, din Câmpina, confirmă faptul că nici până la această dată nu au fost...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co