Actualitate

Am şapte băieţi şi şapte fete!

IMG_3955Cine este familia Boroş?
Vă vine să credeţi? O familie cu 14 copii! Auzisem de această familie, de ceva vreme, că ar locui undeva în oraşul Breaza. Cei cu care discutam, nu ştiau cu exactitate numărul copiilor. Îmi spuneau că sunt ba 10, ba 13 copii. Nimeni nu-mi spunea nimic cu certitudine şi toţi se mirau doar de faptul că sunt atât de numeroşi, dar alte lucruri nu ştiau.
M-am hotărât să aflu mai multe despre ei. Şi pe mine mă intriga numărul mare de copii, dar în contextul crizei economico-financiare prin care trece toată lumea. Mă gândeam la părinţii acestor copii, întrebându-mă cum reuşesc să se descurce cu banii, cu traiul de zi cu zi.
După ce am dat câteva telefoane, am reuşit să aflu că familia Florin IMG_3952şi Gabriela Boroş locuieşte în Breaza, în cartierul Valea Târsei. I-am contactat, propunându-le să scriu despre ei şi problemele lor. Au acceptat, relativ uşor, spunându-mi cu modestie că nu e mare lucru de aflat despre ei. Mi-a plăcut atitudinea lui Florin Boroş, modestia sa stârnindu-mi şi mai mult curiozitatea şi alimentându-mi dorinţa de a-i cunoaşte mai bine.
În drum spre ei, îmi închipuiam că, intrând în casă, voi găsi hărmălaia de pe lume. Nu a fost aşa. Am fost aşteptat în staţie de către cea mai mare dintre copii, Anca. Are 20 de ani, dar nu-i dai mai mult de 17. Când am ajuns la casa lor, am fost întâmpinat de către capul familiei, Florin Boroş. Am fost primit cu multă căldură şi cu aceeaşi modestie, pe care o simţisem în glasul său, încă de la discuţia purtată la telefon.
Ne-am aşezat la o cafea, rugându-l să-mi povestească despre el şi familia sa. Discuţia s-a încropit uşor. Îmi spune că are 41 de ani iar soţia, 39. El lucrează ca paznic, la Formaţia de Intervenţie Pază şi Pompieri, din cadrul SC Hidrojet. Soţia nu a lucrat niciodată şi după cum spune Florin, „are destul de lucru acasă”.
O familie cât Guvernul României
Primul copil a venit pe lume, în urmă cu 20 de ani, Ancuţa. Zece dintre copii sunt la şcoală iar doi, la grădiniţă. Ultimii doi sunt Mihnea de 1 an şi o lună şi Luca de doar două luni. Anca, cea mai mare, este studentă în anul I la Drept, la Universitatea „Hyperion”, în Breaza. Se simte în glasul tatălui mândria, atunci când îmi vorbeşte despre Anca. Îl rog să-mi spună cum îi cheamă pe toţi copii. Florin Boroş se concentrează şi începe prin a-i înşira de la cel mai mare la cel mai mic: Anca, Gabriela, Ştefania, Florina, Nicoleta, Felicia, Radu, Alin, George (se încurcă şi începe să râdă pentru că a şaptea fată a venit pe lume după un băiat) apoi continuă cu Bianca, Aurică, Dragoş, Mihnea şi Luca-Teodor. Îmi spune că de fapt toţi au câte două nume, dar nu vrea să mă încurce şi pe mine. Îl întreb cât îi este de greu să se descurce cu banii, pentru a-şi întreţine toată familia. De la serviciu ia puţin peste 700 lei, bonuri de masă uneori şi alocaţia copiilor. Nu cere niciodată nimic de la nimeni, dar primeşte bucuros dacă i se oferă ceva. L-a ajutat mult, cu materiale de construcţii, un consilier şi om de afaceri, Cătălin Mihalache. Îi este recunoscător, pentru că n-ar fi făcut faţă singur. Nu are decât 5 dormitoare minuscule şi o sufragerie. Nici baie sau apă curentă nu are. Toată lumea se spală la lighean. Se gospodăresc, ţinând două vaci şi păsări. Nu mai creşte porc pentru că nu e eficient în privinţa cheltuielilor cu hrana acestuia. Şi preotul Catea, de la biserica de care aparţine îl mai ajută când şi când cu alimente şi-i mulţumeşte pentru asta.
Insist să-mi spună ce ajutor ar dori mai mult şi mai mult. Se jenează, pentru că îmi mărturiseşte că mai cere ajutor doar la rude. Recunoaşte totuşi, că cel mai greu îi este toamna, în august-septembrie, atunci când încep copiii şcoala. Le trebuie multe rechizite, cărora le face faţă cu greu. În privinţa hainelor şi a încălţămintei se descurcă cât de cât. Primeşte de la rude sau de la diferiţi oameni care îi aduc haine şi încălţăminte purtate. Şi el dă altora. Copiii le poartă de la unii la alţii, nu sunt pretenţioşi. Sunt obişnuiţi cu greutăţile vieţii pe care o duc. Florin Boroş este mulţumit de copiii săi pentru că învaţă foarte bine la şcoală şi pentru că sunt sănătoşi: „E mai plăcut să ai o familie numeroasă decât să fiu singur cum sunt alţii. Pentru mine, cea mai mare bogăţie şi bucurie sunt copiii. Când ne aşezăm la masă e veselie mare, dar şi gălăgie, pentru că cei mai mici mai răstoarnă câte ceva. Asta e! Oricum, îi disciplinez să fie ordonaţi şi serioşi. Şi-i ţin în frâu, să înveţe carte.”
Anca studenta, se descurcă mai greu pentru că trebuie să muncească pentru a-şi plăti taxele la facultate. Nu găseşte întotdeauna de lucru. În privinţa asta, da, Florin Boroş ar primi bucuros un ajutor în sensul că ar vrea să-i găsească un serviciu pe care să se poată baza fata lui.
Îl întreb dacă a putut umple toate ghetele de Moş Nicolae şi dacă vor avea un pom de Crăciun. Îmi răspunde că a putut să-i mulţumească, aproape pe toţi. Îmi spune pe un ton firesc, că au avut prioritate copiii mai mici. O să facă tot posibilul să le împodobească şi un brad. Uneori a putut, alteori… S-au mulţumit cu cât au avut.
L-am rugat să cheme copiii, să le fac o fotografie. Mi-a spus că nu sunt decât…13 acasă, Ştefania fiind plecată. A deschis o uşă pe care au intrat 13 chipuri senine de copii frumoşi, zâmbitori, bine hrăniţi şi îngrijiţi. Mă priveau miraţi, dar veseli, destinşi şi uşor gălăgioşi. A venit şi Gabriela, mama lor, cu un chip blând şi o siluetă pe care i-ar invidia-o orice femeie care a adus pe lume, cel puţin doi copii.
Mă gândeam cu groază, dacă îi voi putea cuprinde pe toţi în cadru. Nu a fost nici o problemă: ultimii doi micuţi au fost ţinuţi cu mândrie în braţe, de către surorile mai mari.
Sfidarea crizei şi a răutăţilor
Familia Boroş poate fi dată oricând, un exemplu de bun simţ. Şi asta în ciuda unor voci, căci există şi aşa ceva, care dau ochii peste cap când aud de numărul mare de copii: vai dragă, dar ăştia nu au auzit de anticoncepţionale sau alte metode de contracepţie, ce fac atâţia copii?. De ce nu? Ar fi de condamnat dacă nu ar fi îngrijiţi, dacă nu li s-ar acorda atenţia şi educaţia cuvenită, dacă ar fi abandonaţi şi lăsaţi de capul lor, dacă nu ar fi iubiţi. În familia Boroş există atât de mult bun-simţ, încât pot da şi la alţii din belşug şi tot le mai rămâne.
Aceşti oameni sunt un exemplu extraordinar de familie unită şi iubitoare, cu copii inteligenţi care se ajută şi se cresc unii pe alţii.  Din astfel de familii se desprind oameni cu caractere puternice, altruişti, cu valori morale sănătoase. Chiar dacă sunt săraci, ei demonstrează că se poate trăi cu multă demnitate şi în sărăcie. Ştiu să-şi dăruiască şi să-şi împartă unul altuia, lucrurile şi dragostea.
La plecare, l-am întrebat pe Florin Boroş dacă va urma şi copilul cu numărul 15. Mi-a răspuns cu glas domol: „Nu ştiu. Mama mea a crescut 14 copii. Cum o vrea Dumnezeu…”
Deocamdată, cei 14 copii sunt bine, cu toate că este loc şi de mai bine. Dacă cineva dintre cei ce citesc aceste rânduri, simte dorinţa de a fi Moş Crăciun, sunt convins că vor primi cu bucurie orice li se va da din suflet şi cu căldură.
Cerinţa ne aparţine. Poarta redacţiei este deschisă pentru oricine doreşte să facă un gest frumos, pentru această familie, care merită pe deplin atenţia oricui: o bomboană, o prăjitură, un glob pentru pom, o pereche de cizme care nu vă mai vin sau un pulover care nu vă mai încape. Dar din dar se face raiul!I.L.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co