Brianna Caragea îşi vrea pământul înapoi
În anul 1920, bunica Briannei Caragea a înfiinţat la Nedelea un leagăn pentru copiii orfani. Clădirea a avut mai multe întrebuinţări până în prezent, când urmaşa familiei Caragea revendică proprietatea.
Bunica Briannei a pus mult suflet în creşterea şi îngrijirea copiilor. Mulţi dintre micuţi au fost înfiaţi de localnici, având drepturi egale cu ceilalţi membri ai familiilor respective. Astfel, în zonă se întâlnea frecvent prenumele de Nedelea. Mai târziu, în perioada bombardamentelor americane din 1944, bunica prinţesei a recuperat mulţi piloţi răniţi, care erau îngrijiţi în acest aşezământ şi, ulterior, predaţi Armatei Române ca prizonieri de război. După naţionalizarea din 11 iulie 1948, leagănul de copii a fost transformat în Şcoală Medie Tehnică Agricolă, unde studiau tineri cu infirmităţi dobândite prin manevrarea unor explozivi găsiţi în urma războiului.
În 1975, a fost construit un centru pentru minorii cu un comportament deviant şi delicvent. După Revoluţie, o dată cu schimbarea legislaţiei vizând tratamentul tinerilor, aici s-a amenajat Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap. Acest centru funcţionează şi astăzi.
Prinţesa îşi cere drepturile
Actualmente, conform legii de retrocedare a terenurilor, Brianna Caragea revendică o parte din incintă şi vechiul conac. „Clădirea este revendicată, în acest moment, de către prinţesa Brianna Caragea. Urmează să fie pusă în posesie şi va trebui să facă o investiţie foarte mare în consolidarea şi reabilitarea acestei clădiri, care are o valoare sentimentală foarte puternică pentru mulţi locuitori, dar şi pentru cetăţeni ai României. Aici, în perioada interbelică, a funcţionat leagănul de copii, înfiinţat de bunica prinţesei Caragea. Mulţi oameni care sunt acum de vârsta a treia şi care au avut neşansa de a nu avea părinţi în acea perioadă au fost crescuţi aici şi probabil că le va stârni multe amintiri. Măcar pentru valoarea sentimentală, ar trebui ca acest edificiu să fie conservat şi reabilitat”, a declarat primarul comunei Ariceştii Rahtivani, Alexandru Cristea.
Mai mult, aici se află o cruce comemorativă, din timpul voievodului Caragea, monument de patrimoniu din clasa A. Din fericire, Centrul de Recuperare îşi va desfăşura activitatea, în continuare, pe o parte din acest teren.Diana ROMAN