
Octavian Muşat, din localitatea Brebu, are 23 de ani şi suferă de epilepsie. El are nevoie de o operaţie de introducere a unui dispozitiv de stimulare a nervului vag, care costă între 16.000 şi 30.000 de euro. Fără această operaţie, în timp, boala poate deveni fatală. În momentul de faţă, diagnosticul lui Octavian Muşat este de epilepsie polimorfă rezistentă la tratament, sindromul Lennox–Gastaut. Primele...

La prima şedinţă din 2010 a Consiliului Local al comunei Brebu a fost dezbătută destituirea lui Adrian Ungureanu din funcţia de viceprimar. Iniţiativa i-a aparţinut edilului Dumitru Comăniţă, care s-a plâns de lipsă de susţinere şi comunicare din partea vicelui. Punerea activităţii lui Comăniţă într-o lumină nefavorabilă, folosirea poliţiei comunitare în interes propriu, refuzul de a se ocupa de situaţiile de urgenţă sau… relaţionarea...

Obiceiul este păstrat cu sfinţenie în comuna Brebu La Brebu, tradiţia este mai presus de trecerea timpului. Localnicii aşteaptă, după Revelion, sărbătoarea Sfântului Ioan, zi în care se obişnuieşte ca grupuri de oameni, iordanii, să meargă prin toată comuna, din casă în casă, pentru „a-i iordăni”. Îmbrăcaţi în costume tradiţionale sau deghizaţi în preoţi şi ţigani, iordanii îi iau în braţe pe toţi cei...

Drumul care traversează comuna Brebu, de la un capăt la altul, este locul pe unde nici un conducător auto care ţine la maşina sa nu s-ar duce. Acum, că s-a topit şi zăpada, se poate vedea pe ce stradă trebuie să circule brebenii în fiecare zi. Şanţurile acoperite necorespunzător sau deloc, atât de-a lungul străzii cât şi de-a latul, îi fac pe locuitorii comunei...

Pentru a 37-a oară, echipa Valea Prahovei a fost invitată în casa unei persoane care a câştigat la tombolă. De data aceasta, pe prispa casei din comuna Brebu, ne-a aşteptat Peronela Grigore, mama lui Marius Grigore, care, deşi ştia că tombola organizată de ziarul Valea Prahovei se apropie de final, a continuat să spere. „Îngerul” norocos al tânărului din Brebu se numeşte Daria Constantinescu,...

Toată lumea vrea să atragă fonduri europene sau guvernamentale. Toţi primarii vor, de exemplu, sisteme de canalizare în localităţile pe care le conduc. Şi, atunci când află că vor primi bani de la Guvernul României, se pun pe treabă. Numai că, de multe ori, socoteala de acasă nu prea se potriveşte cu cea din târg. Dumitru Comăniţă, primarul din Brebu, a simţit acest lucru...

A fost reparat podul de la intrarea în comuna Brebu, au fost întărite malurile, pentru ca pârâul Lupa să nu mai creeze probleme, ca în alţi ani, şi totuşi, brebenii nu mai pot fi siguri că vor putea face naveta către municipiul Câmpina. Motivul? Alunecările de teren din zonă, mai exact, la kilometrul 0+400 de metri, al Drumului Judeţean 214, dau bătăi de cap...

Unirea Câmpina versus Cheile Doftanei Brebu. Un meci care a dat naştere, de-a lungul timpului, la adevărate pasiuni. Două echipe conduse de pe marginea terenului de antrenori care se cunosc foarte bine, sunt prieteni, dar care, atunci când vine vorba de o întâlnire directă, îşi doresc un singur lucru: să câştige. Primul care a avut motive de bucurie a fost Mircea Hagianu, al cărui...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co