Imobiliare Valea Prahovei
Social

Să-i dăm o speranţă la viaţă!

IMG_4283Octavian Muşat, din localitatea Brebu, are 23 de ani şi suferă de epilepsie. El are nevoie de o operaţie de introducere a unui dispozitiv de stimulare a nervului vag, care costă între 16.000 şi 30.000 de euro. Fără această operaţie, în timp, boala poate deveni fatală.

În momentul de faţă, diagnosticul lui Octavian Muşat este de epilepsie polimorfă rezistentă la tratament, sindromul Lennox–Gastaut. Primele semne ale bolii au fost identificate la vârsta de trei ani şi, pe parcursul dezvoltării fizice, crizele i-au afectat şi dezvoltarea intelectuală, având un IQ 45. Părinţii lui Octavian, Maria şi Paul Muşat, îşi doresc cu disperare să poată găsi o modalitate de a ajuta copilul. Speranţa s-a ivit atunci când, din întâmplare, au văzut, pe un post TV, sosirea unei echipe de medici din Turcia, care se ocupă de tratarea diverselor forme de epilepsie. În ciuda unei stări materiale modeste – mama e infirmieră, iar tatăl şofer -, părinţii lui Octavian au făcut eforturi şi sacrificii financiare pentru ca fiul lor să fie consultat de aceşti specialişti şi asta în condiţiile în care mai au o fiică studentă. Li s-a recomandat o vizită la clinica din Turcia, unde au reuşit să-şi ducă fiul cu mari eforturi, din toate punctele de vedere.

Speranţă există
În urma consultaţiei, medicii au dat speranţă familiei Muşat că starea fiului lor s-ar putea ameliora, în urma unei operaţii pentru stimularea nervului vag. Costul intervenţiei poate ajunge la 30.000 de euro, bani foarte mulţi pentru familia Muşat. În ţară, ar exista posibilitatea efectuării unei operaţii asemănătoare, la Spitalul Universitar din Bucureşti, care ar costa doar 16.000 de euro. Dezavantajul ar fi că există doar un anume tip de stimulator, pe când în Turcia există unele mai performante, deci cu şanse mai mari de ameliorare. Operaţia trebuie, însă, făcută cât mai repede, pentru că, pe măsură ce Octavian înaintează în vârstă, i se vor degrada ficatul şi măduva spinării.
Puteţi face o donaţie în conturile deschise la Raiffeisen Bank RO61 RZBR 0000 0600 0658 6953 în RON şi RO47 RZBR 0000 0600 0794 5011 în Euro. C. N.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co