Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Viceprimarul din Brebu a rămas în funcţie

primariaLa prima şedinţă din 2010 a Consiliului Local al comunei Brebu a fost dezbătută destituirea lui Adrian Ungureanu din funcţia de viceprimar.

Iniţiativa i-a  aparţinut edilului Dumitru Comăniţă, care s-a plâns de lipsă de susţinere şi comunicare din partea vicelui. Punerea activităţii lui Comăniţă într-o lumină nefavorabilă, folosirea poliţiei comunitare în interes propriu, refuzul de a se ocupa de situaţiile de urgenţă sau… relaţionarea tensionată cu personalul didactic, au fost câteva dintre cele 14 motive invocate în sprijinul deciziei de  schimbare.
La rândul său, Adrian Ungureanu a atras atenţia primarului asupra faptului că acesta îşi însuşeşte meritul unor proiecte, luând şi rolul de iniţiator, şi a adus argumente pentru fiecare acuzaţie, subliniind faptul că nu există probe sau plângeri împotriva sa. Decizia finală a aparținut consilierilor: șapte voturi pro, șapte voturi contra şi unul anulat. În această situație, viceprimarul își păstrează funcţia.

Supărarea edilului
„Proiectul de hotărâre privind destituirea a căzut şi… aşteptăm o nouă iniţiativă, pentru că nu o să rămână aşa. Nu se poate colabora cu acest om, este imposibil”, a declarat primarul Dumitru Comăniţă. „Consider că decizia a fost una corectă, una ce mă face să gândesc că mulţi consilieri sunt oameni deosebiţi şi pentru acest vot sper să nu îi decepţionez, să fiu mai conciliant şi să ajut primarul, astfel încât să nu mai ajungem la disensiuni. Indiferent de opţiunile lui politice, îi voi fi alături până la sfârşit. Voi demonstra că vom fi o echipă. Atitudinea mea nu a fost una deplasată, ci una constructivă, dar pe care nu am ştiut să o explic”, a declarat, la rândul său, viceprimarul Adrian Ungureanu.
Locuitorii comunei s-au ținut departe de acest scandal din administrație și doresc ca aleșii lor să conlucreze pentru binele comunității. „Era bucătăria lor şi trebuia să se discute greşelile. Faptul că au rămas, în continuare, amândoi, este un rezultat bun, pentru că nu este uşor să înlocuieşti viceprimarul după ce a muncit, a avut şi rezultate şi dovedeşte că este capabil, chiar dacă este mai milităros. Este nevoie şi de disciplină”, a spus localnicul Ion Stănescu.Diana ROMAN

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co