Editorial

Cum a ajuns melcul zeul progresului

După 10-20 de ani în care lumea s-a întors de câteva ori cu fundul în sus, de-a ajuns Europa, pe rând, să aibă scaun la cap şi să cinstească drept zeu „ochiul dracului”, îmi apare o Românie
cu accente de primitivism cultural, politic, social, istoric… Şi chiar religios, de vreme ce, profund dezorientat, poporul nu prea ştie în ce să mai creadă, iar clasa politică e cu… „Dumnezeii mă-sii!”
În toată această frământare politeistă de tranziţie de la „Secolul vitezei” la unul nou, pe plaiurile noastre, melcul e zeul progresului. Slăvit de constructori, acest ocrotitor al dulgherilor, zidarilor, fierar-betoniştilor, drumarilor, necalificaţilor, sudorilor, asfaltatorilor şi tuturor slujbaşilor pe altarul infrastructurii e cinstit, după asemănarea ritmului său, pe autostrada Bucureşti – Ploieşti. Permanenţa acestei lucrări le-a determinat să iasă din cochilia lor pe cele mai şmechere târâtoare. Un patron, de exemplu, s-a pus pe săpat în Prahova, după pietriş pentru respectivul şantier, fără a avea autorizaţie şi fără a avea habar prefectul de ghiorlăneala lui ilegală. Cică oficialul nu fusese informat la iuţeală de către instituţia cotobelcilor însărcinaţi să scoată coarne boiereşti…
Dar când lentul s-a deşteptat, s-a sistat exploatarea, ivindu-se un nou obstacol în calea măreţului proiect curbiliniu ce se construieşte centimetru cu centimetru. Şi uite aşa, deocamdată, autostrada mântuirii neamului – sau mântuiala neamului?- nu este altceva decât o eternă făcătură a guvernanţilor noştri. Adrian RADULESCU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co