Politica

Cornu devine o localitate pesedistă prin excelenţă?

IMG_4388Mutarea lui Andrian Năstase în organizaţia prahoveană a PSD a dat o şi mai mare amploare importanţei pe care comuna Cornu o are pentru acest partid, fiind unul dintre polii care a obţinut scoruri bune la alegerile trecute.

Organizaţia Partidului Social Democrat (PSD) Cornu şi-a întărit rândurile din 12 februarie, când Adrian Năstase a hotărât să se transfere în cadrul acesteia. Primarul localităţii Cornu, Cornel Nanu, vicepreşedintele organizaţiei judeţene PSD şi membru în organizaţia locală a declarat: „Acest lucru ne onorează, dar şi obligă, în acelaşi timp, organizaţia noastră să obţină rezultate mai bune decât a avut până acum. La ultimele alegeri, mă refer la cele prezidenţiale, am avut un rezultat de 64%, iar în 2004, când a candidat şi domnul Adrian Năstase, am avut un scor de 82%. Putem spune, în aceste condiţii, despre comuna Cornu, că este o localitate pesedistă”.

Motivare pe net
Pe blogul său, Adrian Năstase şi-a motivat transferul în organizaţia din Prahova afirmând: „Mi s-a părut normal şi din faptul că mandatul meu de deputat a fost câştigat în această circumscripţie. Am considerat că este un gest firesc, de camaraderie politică”.

S-ar putea spune că, după alegerea în funcţia de preşedinte al PSD a lui Victor Ponta, acţiunile organizaţiei din Cornu au crescut şi mai mult, ştiut fiind faptul că acesta a avut o susţinere puternică din partea lui Adrian Năstase. Nu este prea greu de imaginat că va fi eminenţa cenuşie din umbră, în sânul partidului, cu atât mai mult cu cât Ion Iliescu şi-a anunţat decizia de a se retrage din toate funcţiile onorifice pe care le deţine.
Cu o persoană de asemenea calibru în cadrul organizaţiei comunale, va fi interesant de urmărit influenţa acesteia în evoluţia politică a pesediştilor corneni.

Vilă după vilă
Şi iată cum, dintr-o dată, cu o simplă semnătură de transfer în cadrul organizaţiei, localitatea Cornu devine un punct fierbinte pe harta pesediştilor prahoveni şi chiar un loc de „reîntregire” a familiei politice a acestui partid, având în vedere că atât socrul lui Victor Ponta are casă aici, cât şi părintele său spiritual, Adrian Năstase.Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co