Născut şi crescut în Tabaci – un cartier din zona de Est a Ploieştiului ai cărui locuitori au beneficiat de infrastructură urbană încă de până să apar eu în peisajul cotidian -, nu mi-am pus, niciodată, niciuna dintre întrebările primordiale ale administraţiei, când am bătut mingea sau când m-am dat cu skateboard-ul.
Slavă Domnului! Pentru mine şi tovarăşii mei de joacă asfaltul era inventat înainte de şotron sau ruble, aşa încât acum, mânat de scărpinatul în cap al căutării unui subiect de editorial, nu povestesc, ci sunt nevoit doar să-mi imaginez cum ar fi fost copilăria fără unele dintre practicile esenţiale.

Prin excelenţă, noi, oamenii mari, ne dorim asfaltul cu ardoarea înjurăturii adresate primarului şi consilierilor locali, dintr-o mie de motive, enumerate de la câştigarea luptei cu praful şi noroiul, până la grija tuturor bucşilor din mahala. Egoişti sau doar cu o gândire impenetrabil matură, nici măcar nu ne dăm seama cât de mult s-ar schimba viaţa fiilor noştri dacă am turna un strat de uzură pentru jocurile copilăriei. Oricât ar părea de puerilă tema, prin joc dăm imaginaţiei minorului şansa de a nu-l transforma în timp, într-un major lipsit de imaginaţie. Adrian RADULESCU