Editorial

Bacalaureat de criză

S-a încheiat bacalaureatul! Acest examen chinuitor pentru mai toată lumea, de la elevi, părinţi, profesori, până la inspectori şcolari, ministru, redactori de ziar, moderatori tv…
S-a sfârşit ca un film prost, al cărui final ar fi trebuit să ne surprindă pe toţi, dar nu reuşeşte decât să ne confirme aşteptările: promovabilitate scăzută până la zero la unele instituţii numite de învăţământ!
Şi cum răul are obiceiul de a prinde mai repede decât binele, influenţaţi, parcă, de firul acţiunii, lăsăm la o parte actorii principali şi sărim la gâtul celor de mâna a doua, la gâtul profesorilor, dintre care unii, de la o vreme, doar plimbă tava prin şcoala românească. Fără intenţia exclusivă de a le găsi o vină, spun că dascălii s-au expus luminii reflectoarelor la greve, la mitinguri şi, cu toată empatia pentru situaţia lor şi cu tot respectul general pentru dreptul lor de a-şi cere drepturile, unii chiar nu-şi mai fac datoria. Dacă şi-ar fi făcut-o, poate nici măcar jumătate dintre cei care au picat bacalaureatul nu ar fi trebuit să ajungă în postura de a-l susţine.
Cât despre învăţat, e strict opţiunea, dorinţa, ambiţia şi capacitatea elevului. Cine vrea să înveţe, învaţă! Cine nu, râde în timpul orelor, la teze, în timpul bacalaureatului şi râde şi la urmă, după aflarea rezultatelor. Pentru o generaţie care ar fi intrat în pământ de ruşine şi de teama de a fi picat examenul, adolescenţii care astăzi dau interviuri, cu zâmbetul pe buze, despre eşecul care-i lasă indiferenţi, par de-a dreptul cretini. Unii care nici dacă-i bate ministerul la cur nu se vor pune cu burta pe carte. Adrian RADULESCU

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co