Actualitate

Chioşcuri doborâte de copaci

chioscuri-doborate-de-copacMai multe chioşcuri de pe marginea Drumului Naţional nr. 1 au fost distruse săptămâna trecută de copacii care au cedat în urma ninsorilor abundente. Comercianţii de artizanat de la intrarea în staţiunea Buşteni au înlemnit când şi-au văzut căbănuţele distruse. Din fericire, totul s-a petrecut la 4 dimineaţa, când nici o persoană nu era prin zonă. Dacă unii au fost mai norocoşi şi nu au avut probleme, la alţii pagubele sunt enorme. Mica lor afacere a fost spulberată de pomii care au picat pe chioşcurile lor. „Ne este frică sau nu, noi trebuie să mâncăm, nu avem ce face. Trebuie să supravieţuim şi nu putem sta acasă, trebuie să venim la muncă. Nu s-a curăţat pădurea de foarte mult timp şi a nins foarte puternic. Pagubele colegilor sunt foarte mari, pentru că pomul a distrus tot chioşcul. Noroc că nu a fost nimeni în zonă la acea oră”, a spus Mihai Vasile, comerciant. Disperaţi, oamenii au încercat să mai recupereze câte ceva din marfă, însă majoritatea obiectelor au fost distruse. Vânzătorii stau acum cu frica în sân, pentru că, în orice moment, scenariul de azi de dimineaţă se poate repeta. „Se putea întâmpla oricui această nenorocire. Copacii trebuiau tăiaţi mai de mult, însă autorităţile nu au luat măsuri. Noi tot i-am anunţat de această problemă, însă în zadar”, a spus un comerciant. Oamenii povestesc că au făcut nenumărate sesizări pentru ca pomii din spatele chioşcurilor să fie toaletaţi, însă nici până acest moment nu s-au luat măsuri. Acum, comercianţii păgubiţi vor încerca să-şi repare chioşcurile, pentru că, practic, îşi câştigă existenţa din afacere cu produse artizanale.
Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co