În urma mai multor scandaluri soldate chiar şi cu victime, care au avut loc în zona Pieţei Centrale din Câmpina, administraţia locală a hotărât să mute comercianţii de fructe de pădure şi plante medicinale… din nou. De această dată, conform deciziei luate, vor fi duşi departe de zona comercială, undeva între Casa Tineretului şi Autogară. „Comercianţii generează multe probleme, aşa că am luat hotărârea,...
16.000 de lei şi sute de kilograme de marfă confiscate. Acesta este rezultatul unui controlului fulger organizat de către oamenii legii în zona pieţei centrale din Ploieşti. Pe lângă acţiunile punctuale organizate, poliţiştii au întreprins activităţi de creştere a siguranţei publice, de prevenire si combatere a ilegalităţilor privind comerţul cu produse agroalimentare şi de combatere a faptelor antisociale. În urma controlului, a fost depistată ...
Cu cât se apropie Crăciunul, cu atât mai mult oraşul Câmpina capătă culoare. Se simte deja forfota pregătirilor de sărbători şi fiecare locuitor se gândeşte la decoraţiunile specifice pentru căminul lui. La începutul săptămânii, în zona pieţei au apărut comercianţii cu vâsc şi diverse ornamente pentru pomul de iarnă. „Printr-o dispoziţie a primarului municipiului, s-a stabilit ca, în perioada 13 decembrie – 30 decembrie,...
Piese rare! Aşa au ajuns covoarele şi păturile din lână. Pe Valea Prahovei, vânzătorii de obiecte de artizanat de lângă DN 1 îţi iau ochii imediat, cu ţesături care mai de care mai frumoase, aduse din străinătate. Turiştii sunt interesaţi de aceste produse, iar comenzile au crescut în ultimii ani. Totuşi, comercianţii se plâng că le este foarte greu să mai găsească lână naturală...
Producătorii agricoli din Dâmbovița care vând mere pe platoul Halelor Centrale din Ploiești sunt pe picior de a fi evacuați din piață. În această situație sunt aproximativ 40 de comercianți care spun că administrația pieței i-a avertizat că de la 1 martie trebuie să părăsească tarabele. Oamenii s-au plâns de faptul că directorul pieței a refuzat să le prelungească și lor convențiile, ceea ce...
La Ploiești, comercianții care au solicitat spațiu în centru pentru vânzarea mărțișoarelor și-au manifestat nemulțumirea față de locurile primite. Ei spun că deși au specificat în cerere unde anume să fie pozitionați, au primit locuri unde nu ar fi vad comercial. În plus, acuză funcționarii din Primăria Ploiești că i-au favorizat pe unii în defavoarea altora și că s-au primit cereri cu mult înainte...
Mai multe chioşcuri de pe marginea Drumului Naţional nr. 1 au fost distruse săptămâna trecută de copacii care au cedat în urma ninsorilor abundente. Comercianţii de artizanat de la intrarea în staţiunea Buşteni au înlemnit când şi-au văzut căbănuţele distruse. Din fericire, totul s-a petrecut la 4 dimineaţa, când nici o persoană nu era prin zonă. Dacă unii au fost mai norocoşi şi nu...
Comercianţii sinăieni din piaţa Izvor sunt nevoiţi, zi de zi, să îndure frigul. Deşi piaţa are un design modern, iar construcţia este generoasă, oamenii spun că, atunci când se apropie iarna, este un adevărat calvar să îţi desfăşori activitatea aici. Locul ar putea adăposti chiar şi douăzeci de vânzători, însă abia dacă sunt ocupate trei sau patru tarabe. „Foarte puţini comercianţi mai vin în...
O clădire modernă care adăposteşte piaţa din municipiul Câmpina, o clădire care a venit în întâmpinarea comercianţilor şi a cumpărătorilor. O clădire care are, însă, o problemă la care proiectantul nu s-a gândit: în hală, vara, se creează efectul de seră, lucru care face ca temperatura să fie foarte ridicată, iar iarna… îngheaţă produsele pe tarabe. Aşa că, în urma unei solicitări a conducerii...
În piaţa din Sinaia bate vântul. Comercianţii sunt puţini, iar cumpărătorii abia dacă le calcă pragul. În alţi ani, toate tarabele erau pline cu legume şi fructe din belşug. Acum, doar câţiva îşi mai vând marfa aici. Nu au renunţat încă la mica lor afacere şi speră că vânzările le vor creşte treptat, treptat. În alţi ani, în această perioadă, gospodinele se înghesuiau să-şi...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co