Imobiliare Valea Prahovei
Politica

Ce mai face PRM-ul?

Cum, în afară de tribunul Vadim Tudor, preşedintele Partidului România Mare (PRM) şi fostul vicepreşedinte şi deputat în mandatele 2000-2008, Lucian Bolcaş, alte persoane care să vorbească în numele acestui partid nu prea mai auzim, l-am abordat pe preşedintele filialei Câmpina, Tănase Satnoianu, pentru e scurtă discuţie pe teme de politică locală.

Tănase Satnoianu a fost deputat în Parlamentul României, în mandatul 2004-2008, iar actuala funcţie de conducere a filialei o deţine până în august 2013. În momentul de faţă, din spusele acestuia, filiala are 250 de membri cotizanţi şi 200 de membri simpatizanţi. Viaţa politică a filialei PRM pare a fi intrat la conservare, ultima activitate având loc la alegerile locale din 2008. „Singurele activităţi care au mai rămas se rezumă la şedinţele de birou, discutând diversele probleme care apar. Noi avem în continuare audienţe la sediul partidului, unde vin membrii noştri, din comunitatea în care trăiesc. Încercăm să-i ajutăm printr-o relaţie directă cu autoritatea locală. De exemplu, se ivesc probleme legate de buna vecinătate. Oamenii vin la noi, îi consiliem, le facem legătura cu un avocat care să le rezolve problemele sau îi îndrumă către instituţiile care pot media aceste conflicte, respectiv poliţia de proximitate. Sau, dacă sunt probleme legate de autoritatea locală, mergem la funcţionarul competent din primărie şi prezentăm persoana care îşi expune problema. Deci, nu o mai ia omul pe căi ocolite, din neştiinţă, să nu ajungă direct acolo unde i se poate rezolva problema”, a spus Tănase Satnoianu cu privire la felul în care se desfăşoară, în prezent, activitatea filialei PRM Câmpina.
Despre discurs
Întrebat despre lipsa de opinii, declaraţii, polemici din partea unor personalităţi reprezentative ale PRM, altele decât preşedintele Vadim Tudor, liderul PRM a comentat: „Apărea domnul Eugen Bolcaş, dar a trecut la PSD. Personalităţi mai importante care au rămas în PRM la nivel central sunt Codrin Ştefănescu şi Marius Marinescu, bineînţeles, alături de Gheorghe Funar. Oricum, vocea autoritară, semnificativă în PRM rămâne tot Corneliu Vadim Tudor”.
Legat de o eventuală alianţă cu un alt partid mai puternic, pentru a se încerca revenirea pe „piaţa” politică a PRM, Tănase Satnoianu a declarat: „Problema care se pune poate fi separată în alte două: o acţiune de acest gen la nivel local şi a doua, la nivel naţional, unde o astfel de idee de a ne alia cu una dintre forţe se află încă în studiu. Cei din PDL sunt excluşi sigur, din punctul meu de vedere, din cauza atitudinii pe care au avut-o faţă de partidul nostru. Băsescu a câştigat şi datorită membrilor PRM”. Carmen NEGREU

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co