Politica

Campanie PDL,la vedere

PDL-işii vor avea o campanie electorală curată şi la vedere. Cel puţin aşa susţine vicepreşedintele formaţiunii politice.

Săptămâna trecută, vicepreşedintele PDL, Sever Voinescu, a fost prezent la Ploieşti, oraş în care, în ultima perioadă de timp, au început să apară diferite materiale informative cu adversarii politici de la USL, dar şi flayere menite să facă mai bine cunoscuţi candidaţii PDL la alegerile din toamnă.
„Vă spun foarte clar, campania noastră este la vedere. Şi ceea ce facem este la vedere, asumat.
Este vorba despre campanie out door, vorbit în faţa presei şi tot ce trebuie, pentru a fi o campanie curată. Eu nu ştiu nimic de aceste flayere”, a declarat vicepreşedintele PDL, Sever Voicnescu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută cu ocazia vizitei sale în Ploieşti.
Ajutoare sau campanie?
Cu această ocazie, a fost abordată şi o altă temă intens dezbătută în ultimele săptămâni.
PDL-iştii au fost acuzaţi că ar fi profitat de situaţia creată în urma căderilor masive de zăpadă şi ar fi împărţit ajutoare oamenilor, pentru a-şi face campanie electorală. Sever Voinescu a negat, îmsă, ferm că ar fi vorba despre aşa ceva.
„Partidul Democrat Liberal a iniţiat o campanie de ajutorare a oamenilor aflaţi în nevoie din cauza căderilor masive de zăpadă. Vreau să vă spun clar: am văzut toate interpretările date acestei actiuni a noastre. Nimic nu va opri PDL să fie solidar cu oamenii aflaţi în nevoie, atâta timp cât aceste lucruri se desfăşoară legal, şi evident că acest lucru se desfăşoară legal”, a declarat Sever Voinescu.
Valoarea pachetelor împărţite de către PDL în colegiul electoral din care face parte Sever Voinescu a fost de cinci lei, cu şapte lei mai puţin decât ajutorul oferit în colegiul Robertei Anastase. Mariana BADEA

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co