Calendar Ortodox
Joi 1 Iulie – Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian.
Aceştia au trăit în secolul al III-lea după Hristos şi erau de fel din Roma. Fraţi fiind au deprins meşteşugul vindecării atât a oamenilor cât şi a animalelor, nepretinzând altă plată de la cei ce se lecuiau decât credinţa şi mărturisirea Domnului Iisus Hristos. Au fost pârâţi împăratului Carus că, prin meşteşug vrăjitoresc fac vindecările şi că, astfel pe mulţi îi atrag credinţa creştină. Acesta I-a chemat la judecată şi dintr-o dată capul împăratului s-a sucit cu faţa la spate, iar ei prin rugăciune şi tratament l-au vindecat şi apoi l-au încreştinat. Au primit cununa muceniciei, fiind ucişi cu pietre de către cel care îl învăţase taina vindecărilor şi care, păgân fiind, nu au mai putut suporta puterea şi darurile pe care le primiseră de la Dumnezeu.
Duminică 4 Iulie – Vindecarea slăbănogului din Capernaum
Chiar dacă unele fapte ale noastre sau ale altora se pare că nu au fost văzute de nimeni, există totuşi Cineva şi Acela este Dumnezeu care ne va răsplăti pentru ele. Pentru unele păcate primim pedeapsa chiar în această viaţă în diferite forme: nelinişte, supărare, tulburare, boală. Înaintea Mântuitorului Hristos este adus un slăbănog, om care din cauza bolii nu se mai putea ridica din pat. „Iertate îţi sunt păcatele tale” – îi zice Domnul Hristos şi imediat vine vindecarea, acesta ridicându-se şi mergând la casa sa. Iată cum suferinţa şi boala pot veni şi din cauza unor păcate. Avem remediu pentru ele? Desigur. În primul rând spovedania, este apa care ne spală şi ne curăţă sufletul, bineînţeles dacă este făcută cu sinceritate, cu părere de rău pentru cele mărturisite şi cu hotărâre de a încerca să nu le mai facem. La fel de important este Sfântul Maslu, în care preoţii se roagă pentru iertarea păcatelor şi tămăduirea sufletească şi trupească.
Preot Paroh, Grigore MELNIC
Biserica Sf. Parascheva, Câmpina