Belvederile din Bucegi: TURING-CLUBUL ROMĂNIEI
Ne vine tare greu să mai vedem astăzi Bucegii aşa cum ni-i descriu primii călători: ca un loc sălbatic şi plin de mister. Ne vine greu mai ales atunci când, mergând pe platou, întâlneşti în loc de turme de oi, autoturisme de tot felul, în loc de drumeţi cu rucsacul în spinare oameni eleganţi, îmbrăcaţi în ţinută de oraş, în loc de iarbă şi flori, gunoaie şi bidoane de plastic, în loc de poteci, drumuri asfaltate, în loc de linişte sau cântec de păsărele, zgomot de motoare turate sau manele.
Odată cu etica drumeţiei adevărate au dispărut şi respectul şi dragostea faţă de munte. Aici, copleşit de sentimentul de libertate, e foarte greu să tragi o linie între ce ai şi ce nu ai voie să faci, aşa cum şi graniţa dintre a distruge şi a dezvolta este dificil de definit. Pentru că distrugere şi nu dezvoltare se numesc noile construcţii hidoase apărute în ultima vreme la Babele, la Cota 1400 sau la Caraiman iar faptul că, pentru a proteja covorul subţire de iarbă, nu ai voie să păşunezi oriunde şi oricum în Parcul Natural Bucegi, nu va avea nici un efect fără interzicerea accesului ATV-urilor pe munte, oriunde şi oricum.
Dragostea pentru munte este cea care i-a adunat laolaltă pe adevăraţii drumeţi. Primele asociaţii de turism încep să apară în Transilvania încă din mai 1873, pentru ca în vechiul Regat prima să fie Societatea Carpatina Sinaia (februarie 1893). Pornind de aici şi având ca scop ”înlesnirea şi propagarea cunoaşterii munţilor din împrejurimi ”în 1921 se înfiinţează Hanul Drumeţilor care mai târziu, în aprilie 1926 se transformă în Turing-Clubul României (TCR). Sub preşedenţia aceluiaşi Mihai Haret, TCR ajunge să aibă mai bine de 4000 de membrii, grupaţi în 12 filiale răspândite prin toată ţara, iar din donaţii şi cotizaţii construieşte peste 15 case de adăpost în munţii României şi marchează mai mult de 1200 km. de trasee turistice, după modelul Cluburilor Alpine francez şi italian. Turing-Clubul României organizează excursii în munţi, conduse chiar de membrii săi marcanţi: Mihai Haret, fraţii Alecu şi Nestor Urechia, Fanny Seculisi (Bucura Dumbravă), Nicolae Bogdan sau de călăuze locale: fraţii Pascu şi Costică Gâtej din Sinaia, Nicolae Gelepeanu şi Ion Butmaloiu din Buşteni. Tot în această perioadă se tipăresc şi primele cărţi de promovare a turismului: Cartea munţilor, Peştera Ialomiţei şi Casa Peştera, Castelul Peleş, Vraja Bucegilor precum şi cele 3 Anuare ale Bucegilor, publicate la Sinaia în 1926-27-28 care conţin date monografice, descrierea traseelor din Bucegi, lista nominală a membrilor (în 1927 aici figurau 285 de sinaieni) precum şi datele Staţiei Meteorologice înfiinţate la Peştera (cea mai înaltă la acea dată: 1600 m). Sub deviza: ”să îndrumăm tineretul către sport, dar mai ales spre turism şi alpinism, spre binele şi tăria ţării”, Turing-Clubul României, construieşte cabana Omu-Mihai Haret (1926), casa Piscul Câinelui, în Poiana Carp (1929), înfiinţează Rezervaţiile Valea Jepilor şi Peştera Ialomiţei şi editează o întreagă colecţie de hărţi, dintre care cea mai importantă pentru noi este Harta turistică a munţilor Bucegi şi Gârbova (1934).
Uşile tuturor acestor cabane erau deschise zi şi noapte pentru grupurile de turişti, iar aici, membrii cotizanţi TCR, ei înşişi exemple de comportament şi promotori activi ai turismului montan, aveau diverse înlesniri şi reduceri substanţiale la tarifele de cazare. După dispariţia prematură a lui Mihai Haret (1940) şi diluarea nucleului de drumeţi entuziaşti, Turing-Clubul României, ”asociaţie de turism şi pentru protecţia naturei”, îşi încetează activitatea în 1948.
Fără a fi etern, muntele e răbdător. Privind cu înţelepciune şi înţelegere spre vale, el îi aşteaptă mereu cu dragoste pe adevăraţii drumeţi. Şi un prim pas spre împăcarea cu muntele ar putea fi reînfiinţarea Turing-Clubului Român, dar şi a bunelor sale deprinderi, chiar la Sinaia, ca un simbol al trăiniciei lucrului făcut din iubire pentru munte. arh. Nicolae Dan MANEA
