Turism

Belvederile din Bucegi: MINUNILE DIN BUCEGI

Cel mai mult îmi plac munţii, când au vârfurile prinse în nori, pentru că atunci ţi-i poţi imagina cât vrei tu de înalţi. Impunători şi enigmatici, munţii Bucegi străjuiesc de la începutul vremurilor valea împădurită a Prahovei. S-au scris cărţi, s-au depănat poveşti, s-au spus legende, s-au făcut filme, dar parcă nu suntem pe deplin mulţumiţi de ceea ce ştim despre ei. Mai trebuie să fie ceva ascuns, ceva inefabil, ceva divin. Şi aşa cum există minuni antice sau moderne în lume, pe continent sau în ţară, mi-am propus să vă prezint şi câteva din minunile Bucegilor:
Stâncile de la Babele despre care Regina Elisabeta (Carmen Sylva) ne povesteşte cum că ar fi ruinele cetăţii unde trăia odată Baba Coaja, o vrăjitoare a cărei preafrumoasă fiică, Alba, încearca să fugă printre oameni cu un fiu de împărat. Furioasă, vrăjitoarea dărâmă zidurile cetăţii peste ea şi peste cei doi fugari, acoperind tot atunci şi bogăţiile muntelui. Ruinele acelor ziduri, împrăştiate peste tot, cu forme şi alcătuiri stranii, le putem vedea şi astăzi când, încă mai circulă credinţe legate de tezaure (şi informaţii) fabuloase aftate într-o misterioasă cetate subterană. La doar câţiva paşi, aparţinând aceluiaşi impresionant complex megalitic se găseşte şi tăcutul Sfinx, comparat adesea cu cel din Gizeh (cu menţiunea că sfinxul nostru este cu mult mai vechi), sau identificat cu imaginea regelui Decebal cu creştetul acoperit cu căciula dacă. Şi asta nu e tot pentru că, mergând mai departe spre vârful Omu, pe întreaga întindere a platoului Bucegilor, ochiul uimit al drumeţului ia contact cu o stranie desfăşurare de stânci şi megaliţi, într-o mare diversitate de forme şi dimensiuni. Mergând şi mai departe, păşim într-un spaţiu potenţial sacru, unde întâlnim oameni simplii şi tăcuţi care ni se par ciudaţi, unii dintre ei, practicanţi yoga, alţii care se pretind (şi nu doar) iniţiaţi sau clarvăzători şi auzim poveşti moderne despre centre energetice şi lumini misterioase, despre cutremure inexplicabile şi experienţe paranormale, despre existenţa unui sistem labirintic de grote şi tuneluri în platoul Bucegilor unde s-ar afla comori, documente şi mărturii străvechi.
Din scrierile lui Herodot aflăm de existenţa pe aceste locuri, a unui popor străvechi şi de cultul lui Zamolxis, un fost sclav al lui Pitagora întors bogat şi plin de învăţătură printre traci iar de la Strabon mai aflăm şi de muntele lor sfânt: Kogainon. La început de secol XX în lucrarea ”Dacia Preistorică”, Nicolae Densusianu readuce în actualitate Bucegii ca fiind muntele sfânt al tracilor, loc unde vârfurile cele mai înalte (Caraiman şi Omu) poartă numele unor divinităţi antice. Tot din scrierile lui Herodot aflăm că tracii trimiteau la fiecare patru ani un sol zeului Zamolxis, ca să-i transmită nevoile şi durerile lor. Solul, ales cu grijă dintre traci, era azvârlit de pe o înălţime spre a cădea în trei lănci fixate la bază, cu vârful în sus. Locul unde se spune că se petrecea acest ritual, este numit azi Mecetul Turcesc (mecet: lăcaş de cult, geamie, moschee mică), un colţ de stâncă golaş aflat chiar în obârşia văii Ialomiţei, având la bază o întindere de stânci albe dintre care una, plată, rezemată de peretele vertical este numită şi azi ”scutul lui Decebal”. Iar poveştile zilelor noastre afirmă că aici s-ar afla intrarea într-unul din ipoteticele tuneluri subterane de sub vârful Omu.
Urcând chiar pe ”acoperişul Bucegilor” ne întâmpină stânca masivă cu chip de om, cu privirea îndreptată spre cer, stâncă ce a dat şi numele locului: vârful Omu. Lipită de ea, dar mai greu de observat azi din cauza înglobării parţiale în corpul cabanei, se află o altă stâncă, care evocă forma unei păsări, denumită de Densusianu ”acvila lui Prometeu”. Stâncile megalitice de pe vârful Omu, denumite şi columna cerului (sau Axis Mundi), sunt considerate ca fiind suportul miraculos al Pământului care susţine bolta înstelată a cerului, adică un fel de Atlas autohton.
Legenda ne povesteşte de un tânăr fecior de împărat plecat în lume pentru a învăţa să fie bun şi întors pe aceste locuri să dăruiască oamenilor fericirea. Să fi fost muntele acesta atât de mic sau să fi fost acel om atât de mare, de bun, de darnic, şi ce fel de om să fi fost, să dea el numele unui munte atât de înalt, ne întreabă în finalul legendei Regina Carmen Sylva în ”Poveştile Peleşului”.
Deschideţi-vă mintea şi porniţi la drum prin Bucegi să vedeţi minunile de lângă voi! arh. Nicolae Dan MANEA

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co