Castelul Peleş, văzut altfel

Cel mai important obiectiv turistic de pe Valea Prahovei, Muzeul Naţional Peleş a lansat în acest weekend volumele “Castelul Peleş expresie a fenomenului istorist de influenţă germană” , scris de Dr. Ruxanda Beldiman, şi “Palatul Cotroceni. Destinul unei reşedinţe princiare”, a dr. Marian Constantin.
Cartea Ruxandei Beldiman este prima monografie completă a Castelului Peleş şi situează în centrul ei definirea stilistică a construcţiei şi calitatea acestuia de monument relevant pentru fenomenul istorismului european. Volumul are şapte capitole şi este cea mai completă carte despre cunoscutul monument architectural. Un spaţiu amplu este destinat celor trei arhitecţi: Wilhelm von Doderer (1825-1900), Johannes Schulz von Straßnitzky (1844-1923) şi Carol Liman (1845-1929).
Ruxanda Beldiman este istoric de artă, cercetător, doctor în arte vizuale şi a lucrat ca muzeograf la Castelul Peleş. În prezent este cercetător în cadrul Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române.
Cărţile pot fi achiziţionate de către doritori din magazinul Muzeului Naţional Peleş. C. B.