Toate drumurile duc la Omu. Poţi ajunge pe acoperişul Bucegilor de la Mălăieşti, prin hornuri, de la Predeal prin Diham, Pichetul Roşu şi, mai apoi, pe Bucsoiu, de oriunde din Buşteni prin  Poiana Coştilei sau Valea Cerbului, pe Jepii Mari sau Mici, pe Valea Albă sau prin Colţii Morarului, dinspre Sinaia venind pe platou, de la Peştera Ialomicioarei prin obârşia Ialomiţei, de la Padina pe drumul grănicerului sau din Bran prin Simon. Şi cum pe lumea asta nimic nu este întâmplător, am să vă spun că în Buşteni există obiceiul ca de Sfânta Marie Mare (15 august), localnicii să urce pe Vârful Omu pentru a se întâlni, a discuta şi a mânca împreună. Bunicul meu, care mi-a povestit asta, nu ştia motivul pentru care oamenii urcau la Omu, dar ştia că aşa era tradiţia. De altfel, ziua de 15 august, în afară de semnificaţia ei religioasă şi de cea astronomică, nu este deloc o zi oarecare. Conform credinţelor orientale, în fiecare an, la această dată, se produce o schimbare a polilor energetici ai Planetei, adica imaginaţi-vă un val de energie pozitivă care mătura globul pământesc de la sud spre nord, asemenea unui tsunami. Această energie benefică poate fi captată şi de corpul omenesc iar transferul se face cu atât mai bine cu cât te afli într-un loc mai înalt şi mai deschis. Însă ce loc mai înalt şi mai deschis găsim prin împrejurimi, pe Valea Prahovei, pe Valea Ialomiţei sau în depresiunea Branului, decat Vârful Omu, adică acel loc în care buştenarii se întâlneau în mod tradiţional, de multe generaţii, fără a-şi mai amintii din ce motiv. Această ”coincidenţă” şi stranie potrivire de mai multe informaţii venite din surse atât de diferite, m-au determitat, fără a fi o persoană credulă, să urc în fiecare an, de Sfânta Marie Mare, pe Vârful Omu.
Şi chiar dacă nu credeţi în astfel de lucruri, drumul de la telecabina Babele pâna la Omu este atât de spectaculos fără a fi dificil, iar cabana, (denumită şi Mihai Haret) ultima rămasă intactă dintre cele ridicate de Turing Clubul Român, este atât de primitoare, încât vă asigur că veţi fi pe deplin multumiţi după o astfel de plimbare. Iar dacă veti mai putea zăbovi, nu rataţi cerul înstelat al unei nopţi senine, iar dis-de-dimineaţă, vă va aşteapta o altă minune a Bucegilor, pe care nu o veţi uita curând: răsăritul de soare pe Vârful Omu.
Şi asta nu este încă nimic, pentru că, la doar câteva sute de metri de Omu se află, în mod straniu, o altă înălţime de peste 2500 m, Vârful Bucura. Diferenţa între cele două vârfuri este de doar doi metri iar supremaţia Vârfului Omu este dată de stâncile megalitice (axis mundi) care se găsesc pe acesta din urmă. Lucrurile care se spun despre această structură piramidală (Bucura) sunt cu mult mai complicate şi mai subtile. Imaginaţi-vă Pământul ca pe un organism viu (Gaea) iar pe noi, oamenii, ca pe nişte minusculi paraziţi care ne hrănim din coaja acestei mari fiinţe, precum o fac microscopicii acarieni care se hrănesc cu resturi din pielea umană. După ce v-aţi imaginat că sunteţi atât de mici, gândiţi-vă la vastul Univers ca la un loc unde trăiesc o mulţime de astfel de fiinţe precum Terra, fiinţe ce comunică permanent între ele. Vârful Bucura este considerat capătul unui astfel de canal de comunicaţie. Mai tot timpul, veţi găsi aici tot felul de semne şi tot felul de oameni, unii veniţi de la mari distanţe, ca într-un pelerinaj, ca să practice tehnicile yoga de concentrare şi meditaţie, învăluiţi în fluxul benefic de energie cosmică pe care ei o cred concentrată în acest loc. Şi e interesant să observăm cum Bucegii, identificaţi ca munţi sacrii în credinţa tracilor (Kogainon) conţin un loc care este recunoscut de cultura orientală ca a şaptea chakra (lotusul cu o mie de petale) al fiinţei Pământ (Gaea).

Acest amestec rafinat de istorie şi speculaţie, de legende şi credinţe, de megaliţi şi bolovani ciudaţi, dă azi Bucegilor o aură cu totul aparte. Vlad Ţepeş nu a stat niciodată la Castelul Bran iar Dracula e doar un mit. Cu toate astea, zeci de mii de turişti vin an de an la Bran, de peste tot din lume, pentru această poveste.
Mitul poate fi uneori mai puternic decât realitatea. Acele vechi legende ale Bucegilor, rescrise şi repovestite cu tâlc, identificarea unui traseu legat de megaliţi sau de alte locuri considerate speciale, pot aduce tot zeci de mii de turişti curioşi sau cunoscători, dornici să experimenteze pe propria piele acest inefabil amestec de mit şi real. arh. Nicolae Dan MANEA