Eveniment

Atitudini: SPAŢIUL PUBLIC

Chiar dacă dezvelirea bustului arh. Paul Smărăndescu nu a fost posibilă la acest moment din  motive birocratice, dialogul în jurul temei ”Arhitectura spaţiului public” dintre arhitecţii veniţi la Sinaia şi personalităţi de marcă ale vieţii publice româneşti a fost unul de excepţie. Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Dan Perjovschi, Ciprian Mihai, Mircea Cărtărescu şi Dumitru Bortun şi-au exprimat interesante puncte de vedere legate de percepţia domniilor lor asupra acestui subiect, opinii pe care sunt sigur că merită să le aflaţi.
Spaţiul public: AL TUTUROR/AL NIMĂNUI? Să începem prin a ne gândi la vechile cetăţi înconjurate de ziduri înalte şi şanţuri cu apă. Erau oameni şi clădiri în interiorul zidurilor, erau oameni şi clădiri şi în afara lor. Cei din interior se cunoşteau bine între ei, munceau împreună, petreceau împreună şi se apărau împreună. Pentru a putea face toate astea se adunau şi se sfătuiau înaintea oricărei decizii importante, decizii care îi priveau pe fiecare în parte şi de care uneori depindea însăşi viaţa lor. Acesta a fost la început spaţiul public, un loc de întâlnire şi de dezbatere, un spaţiu al tuturor situat dincolo şi mai presus de proprietatea şi intimitatea fiecăruia. Revenind la zilele noastre, să ne gândim la apartamentul nostru din bloc. Înăuntru e cald şi curat, ne descălţăm atunci când intrăm, aşa cum o fac într-un vechi ritual şi credincioşii musulmani când intră în moscheie pentru rugăciune. Dincolo de uşă este scara blocului, rece, murdară, cu geamurile crăpate şi a nimănui. Chiar dacă este definită ca o co-proprietate, scara blocului şi curtea din jurul lui sunt spaţiile publice, cele de întâlnire şi dezbatere (nu de ciocniri şi scandal), cele care ar trebui să aparţină tuturor şi care ajung să fie ale nimănui.
DENSITATEA spaţiului public. Muzica este făcută nu doar din sunete, ci şi din pauzele dintre sunete. Un oraş nu este compus doar dintr-o grămadă de construcţii ci şi din spaţiile dintre aceste construcţii. Există desigur un echilibru şi o limită atunci când vorbim despre densitatea unei localităţi. Dacă densitatea ei scade, oraşul începe să moară. Dacă în schimb densitatea tinde să devină mare, atunci este necesară o dezbatere din care să rezulte un plan. În acest caz, spaţiul public este locul şi uneori obiectul acestui dialog. Spaţiul public este spaţiul dezbaterii. Lipsa înţelegerii rolului acestui spaţiu public a făcut, în timp, ca noi să uităm să fim sociabili, să evităm să ne întâlnim, să obosim să discutăm iar ei au uitat să ne mai întrebe.
Făcând un simplu calcul matematic, un grup de arhitecţi a stabilit că fiecărui sinăian îi revin 607 mp din spaţiul public al oraşului (echivalentul la Bucureşti fiind de 94 mp). Au delimitat acest perimetru printr-o înşiruire de stâlpi înalţi din lemn, chiar în parcul central al staţiunii, pentru ca fiecare locuitor să poată vizualiza/conştientiza astfel suprafaţa de spaţiu public ce îi revine şi de care, atenţie, ar trebui şi să se îngrijească.
Spaţiul public NU ESTE NECESAR.
V-aţi izolat apartamentul cu polistiren şi mai apoi v-aţi închis balconul. La fel a făcut şi vecinul, a folosit însă alte materiale şi alte culori. Încet, încet blocul a ajuns ca un pacient bandajat, ba la cap, ba la picior, cu bandaj alb sau colorat, cu o cârjă de lemn şi una din metal. Sub paravanul unui ”scop nobil” aţi agresat imaginea spaţiului public, a străzii, a parcului şi a trotuarului pe care mă plimb şi eu, şi alţii. Există un ”paravan” pentru că se găsesc o mulţime de justificări pentru acţiunea dumneavoastră: balconul închis este un plus de spaţiu, izolarea termică aduce economii într-o perioadă de criză şi de fapt nu eşti tu primul şi nici singurul care a făcut aşa ceva. Un bloc nu mai reprezintă o entitate ci o suprapunere de proprietăţi. Este un fel de transpunere pe verticală a unui sat unde casa scării reprezintă uliţa principală iar apartamentele, gospodăriile situate pe laturile ei. Şi dacă nu înţelegem utilitatea spaţiului public, dacă regulile lui mai mult ”ne încurcă”, dacă putem găsi oricând justificări pentru violarea lui, atunci mai este el necesar? Replica nouă a zidului cetăţii este gardul: înalt, masiv, opac, impenetrabil. El a fost pus acolo pentru a împiedica comunicarea, pentru a nu putea privi prea departe, ca un fel de limită a propriei personalităţi. Gardul este simbolul izolării şi al abandonării spaţiului public. Devenim treptat oameni singuri care ne privim gardurile. arh. Nicolae Dan MANEA

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co