Atitudini: DESPRE LIMBAJ (1)
Pentru a ne transmite intenţiile sau gândurile, pentru a comunica între noi, folosim limbajul. El poate fi vizual: prin semne scrise, prin imagine sau prin gesturi; auditiv: atunci când vorbim, ascultăm muzică sau pur şi simplu foşnetul pădurii; olfactiv, tactil şi, desigur, putem continua. Felul în care ne exprimăm prin orice fel de limbaj are o strânsă legătură cu felul nostru de a fi şi cu modul nostru de a gândi. Un bun orator are o minte ageră şi ordonată, un pictor este tăcut fiindcă ne vorbeşte într-un alt fel, un muzician renumit poate compune chiar dacă e surd iar un bâlbâit este dezordonat şi nu se poate concentra la nimic. Considerând clădirile, dar şi localităţile pe care ele le compun, ca rod al gândirii unor oameni, putem considera şi arhitectura ca fiind, la rândul ei, un anumit fel de limbaj. Frumuseţea şi armonia proporţiilor unei construcţii reflectă o anumită cultură, stare de spirit şi de echilibru a arhitectului, dar şi a epocii în care a creeat. Modul de a gândi şi de a acţiona al unui grup de oameni sau a unei societăţi s-a reflectat mereu în limbajul folosit, inclusiv în arhitectură. O societate profund democratică a creat spaţii publice ample (agora, teatrul), larg deschise cum este Acropola Atenei dominată de minunatul Parthenon, simboluri ale echilibrului, lucidităţii, prieteniei, modestiei şi al aspiraţiei spre perfecţiune. Un alt fel de societate, bazată pe cuceriri războinice şi pe înrobirea oamenilor, a construit cetăţi de necucerit cocoţate pe înălţimi de unde domină împrejurimile (aşa cum o fac şi ocupanţii lor), dar şi oraşe izolate, înconjurate cu ziduri înalte iar o dictatură a produs construcţii colosale, copleşitor de mari şi de inutile, în care doar aspectul opulent şi nu conţinutul sunt menite să transmită mesaje privitorului.
Ca şi limbajul, arhitectura a suferit în diferite perioade de timp influenţele civilizaţiilor vecine, ale popoarelor războinice ale culturilor cuceritorilor sau invadatorilor. Constatăm că şi în zilele noastre, aceste influenţe asupra limbajului (arhitecturii) sunt prezente sub diferite forme:
Ni s-a spus multă vreme, cu insistenţă, folosind mereu aceleaşi puţine cuvinte că toţi suntem egali, deci toţi suntem la fel. Personalitatea şi excepţia au fost excluse şi înlocuite cu mediocritatea. Ce a însemnat asta în arhitectură: tipizarea, prefabricarea, repetare (care tot un fel de bâlbâială este), mai exact cartierele de blocuri. Toate apartamentele sunt la fel, toate blocurile sunt la fel, toate cartierele sunt la fel aşa cum şi noi trebuie să fim la fel. Balcoanele, ferestrele, acoperişurile, străzile toate se repetă obsesiv şi sunt rareori diferite, aşa cum la fel se repetă şi frazele pe care le auzim, fraze compuse dintr-un număr limitat de aceleaşi cuvinte. Apartamentul şi blocul în care locuim sunt deci lipsite de personalitate aşa cum ar trebui să ajungem şi noi. Spaţiile comune (scări, holuri) sau cele publice (pieţe, parcuri) sunt reduse la minim pentru a limita posibilitatea ca oamenii să se întâlnească, să discute unul cu altul, să se cunoască.
Tot la bloc, cheltuielile se împart, grijile se împart, terenul aferent se împarte şi în final se împarte şi responsabilitatea în bucăţi atât de mici, încât în cele din urmă dispare, aşa cum şi sentimentul de apartenenţă se restrânge strict la proprietatea personală (adică se opreşte la uşa apartamentului, mai exact la faţa ei interioară) excluzând dreptul legitim de proprietate (grija, responsabilitatea) asupra întregului bloc, asupra întregului cartier şi asupra întregului oraş.
În imaginea pe care v-o prezint stau alături un bloc şi o locuinţă tradiţională. În ambele clădiri locuiesc oameni. Prima întrebare pe care ne-o punem este ce caută aceste clădiri una lângă alta. Apare apoi evident faptul că blocul, adică construcţia mai nouă, este cea care deranjează vechea casă. Observaţi pe urmă diferenţa de mărime, diferenţa de grijă pentru detalii şi pentru frumos, diferenţa de prestanţă şi de personalitate, diferenţa de concepţie şi de mentalitate şi trageţi dumneavoastră în locul meu cuvenitele concluzii. arh. Nicolae Dan MANEA
