Actualitate

Alertă maximă la rafinărie

Un incendiu izbucnit la instalaţia de cocsare a rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploieşti a impus alarma de grad 0 pentru echipajele pompierilor și ambulanţei.

Miercurea trecută, în jurul orei trei dimineaţa, s-a intervenit pentru asigurarea instalaţiilor petroliere, astfel încât flăcările să nu se extindă.
Serviciul privat al rafinăriei a reuşit să stingă flăcările folosind zece tone de azot pentru lichidarea acestuia.
„Când am ajuns în apropierea rafinăriei am văzut fum de peste 30 de metri. Am sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112 pentru că mă gândeam că este o situaţie extrem de periculoasă, dat fiind că evenimentul se petrece într-o rafinărie”, a explicat un trecător. „Incendiul a izbucnit la instalaţia de cocsare. Echipele interne au reacţionat prompt, aşa că la venirea nostră focul era deja lichidat. Noi am acţionat pentru înlăturarea, localizarea şi limitarea efectelor negative ale evenimentului”, a declarat comandantul ISU Prahova, colonelul Nicolae Popescu.
Forțe sporite
Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Pentru înlăturarea, localizarea şi limitarea efectelor negative ale evenimentului au intervenit 58 de pompieri cu 15 autospeciale.
”Gudronul lichid s-a aprins, dar a fost stins într-un timp foarte scurt. Cauza care a provocat incendiul este în curs de stabilire. E posibil să fie vorba despre un incident tehnic”, a spus colonelul Nicolae Popescu.
Un incident asemănător s-a petrecut chiar anul trecut, când izolaţia unui CET a fost cuprins de flăcări. În 2002, un alt eveniment a pus echipele de intervenţie pe jar. Atunci pompierii au intervenit  pentru stingerea unui rezervor de benzină care luase foc pe platforma rafinăriei. M. B.

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co